Nicolae Guță nu vrea să mai audă de fiul său, Nicu Guță, după ce tânărul a provocat un accident, drogat fiind. Manelistul spune că viața pe care și-a ales-o fiul său îi va aduce sfârșitul într-o zi și că el nu vrea să mai aibă vreo legătură cu el.
Fiul lui Nicolae Guță, depistat drogat la volan
Nicu Guță a fost prins beat la volan în noaptea de 3 septembrie. Tânărul gonea pe străzile din Petroșani cu bolidul său, un BMW, până a ajuns într-un șant.
A fost zărit de polițiști, care au mers să vadă ce s-a întâmplat. Doar că nu le-a trebuit mult până să-și dea seama că șoferul, mai agitat decât în mod normal, ascunde ceva.
L-au testat atât cu etilotestul, cât și cu dragtestul. Nicu, în vârstă de 31 de ani, nu consumase alcool, dar a ieșit pozitiv la droguri.
Primele declarații ale lui Nicoale Guță după ce fiul lui a făcut accident drogat
Pentru tatăl său, vestea că fiul său este consumator de substanțe interzise nu este un lucru nou. Ba mai mult, Nicolae Guță susține că nu este nici primul și probabil nici ultimul asemenea incident în care va implicat.
Despre relația lor, manelistul spune că este una rece. A decis să nu mai aibă nicio legătură cu Nicu Guță după ce și-a dat seama că tânărul a luat-o pe o cale greșită.
Nu am luat legătura cu el pentru că nu mă mai interesează demult ce face el. Dacă el nu mai ține la viața lui și dacă el a ales o viața draconică și varianta cea mai rea… El trebuia să nu mai fie în viață de la accidentul ăla., a declarat Nicolae Guță pentru Star Magazin.
Manelistul spune că nu doar o dată, fiul său s-a aflat în fața morții. Dar a continuat cu viciile sale, care-l împing să facă gesturi necugetate.