Președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, a avut o replică la atacurile recente ale fostului lider liberal, Crin Antonescu, cu privire la conducerea actuală a partidului. Ciucă a declarat că apreciază criticile și recomandările lui Antonescu, dar ar fi preferat ca discuția să aibă loc față în față.
„În iunie, domnia sa avea o altă părere. Dar eu îi mulţumesc pentru că ne-a făcut şi recomandări, ne-a transmis şi o serie de critici şi de observaţii. Aş fi preferat să le facem într-o discuţie faţă în faţă, cum am mai făcut, pentru că eu respect şi am un dialog foarte bun cu toţi foştii preşedinţi de partid, pentru că aşa mi se pare normal”, a afirmat Nicolae Ciucă, într-o intervenție la emisiunea lui Lucian Mîndruță.
În plus, Ciucă a mulțumit lui Antonescu pentru că l-a calificat drept un om de bun simț: „Nu numai eu, ci şi toţi membrii Partidului Naţional Liberal sunt oameni de bun simţ, care i-au votat şi pe dumnealui, şi pe doamna Adina Vălean, atunci când au candidat pentru o funcţie”.
Atacurile lui Crin Antonescu au venit în cadrul unei intervenții la postul de televiziune Digi24, unde acesta a criticat dur conducerea partidului, calificând-o drept o formă de mediocritate și impostură, incluzând și criticile la adresa candidatului la prezidențiale susținut de PNL. „Trăim, la nivelul conducerii PNL, într-o formă de mediocritate și chiar impostură, inclusiv a candidatului la prezidențiale, care trebuie totuși denunțată de cineva care poate”, a afirmat Antonescu.
El a subliniat că „numai niște semidocți puteau să gândească o campanie centrată pe performanțele literare ale domnului Ciucă” și a adăugat că „ridicolul vine dintr-o astfel de comunicare și din această campanie cu cartea. Domnul Ciucă e un om cumsecade, anturajul îl strică.”
În declarațiile sale, Antonescu a sugerat că PNL trebuie să decidă între a fi „mama-purtătoare a progeniturii politice a domnului Iohannis” sau a-și afirma o identitate post-prezidențială clară.