Reclamă

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat miercuri, la sediul partidului, că PNL va avea propriul candidat la alegerile prezidențiale. „Vă pot spune cu toată responsabilitatea că Partidul Național Liberal va avea propriul candidat la alegerile prezidențiale și toate aceste scenarii, cum este normal în viața politică și în dezbaterea publică, fac deliciul analizelor. Dar, acum, când discutăm și nu se va schimba această abordare, PNL va avea propriul candidat”, a declarat președintele PNL.

Ciucă a subliniat că este important ca fiecare partid să își mobilizeze propriul electorat. „Dacă ne uităm la cifrele obținute de fiecare partid, suma lor e considerabil mai mare decât votul obținut pe lista comună. Electoratul fiecăruia dintre noi trage și se mobilizează pentru tot ceea ce înseamnă valorile și identitatea fiecărui partid. Ca atare, în momentul de față susțin cu tărie ca fiecare dintre noi să ne mobilizăm electoratul și să avem propriile opțiuni pentru a intra în alegerile prezidențiale și generale”, a adăugat liderul liberal.

De asemenea, Ciucă a afirmat că, din perspectiva sa, coaliția PSD-PNL poate funcționa, chiar dacă el și Marcel Ciolacu vor fi adversari în alegerile prezidențiale. „Aici este vorba de o confruntare politică. Sigur, nu ne așteptăm să fie un fel de tango, este o chestiune foarte serioasă în aceea ce privește guvernarea, iar de partea cealaltă, așa cum am făcut și în campania la locale, vom merge pe aceeași linie a proiectelor, a obiectivelor, astfel încât să rămânem în decența pe care încercăm și despre care vorbim și trebuie să o generăm pentru fiecare dintre cetățeni”, a explicat liderul PNL.

Întrebat despre posibilitatea unui tandem Nicolae Ciucă președinte și Marcel Ciolacu premier, președintele PNL a răspuns: „După ce avem alegerile și vedem care sunt din nou rezultatele și opțiunea cetățenilor la vot, trebuie să existe o majoritate considerabilă în Parlament care să formeze o coaliție pentru a putea să guvernăm pe principiul stabilității în continuare. Pentru că acești aproape trei ani de zile au demonstrat că, atunci când o coaliție are această majoritate consistentă, poate să asigure deciziile necesare ca țară să treacă prin situații deosebite, situații de criză și, cum vedem perspectiva, cel puțin pe termen scurt va fi nevoie de stabilitate politică”, a încheiat Nicolae Ciucă.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro