Reclamă
Reclamă

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a adus asigurări pentru români într-o declarație făcută pe data de 9 august. Conform informațiilor furnizate de acesta, PNL nu intenționează să crească impozitele sau TVA-ul și nici să scadă veniturile cetățenilor.

Atunci când i s-a cerut un răspuns cu privire la mandatul premierului Marcel Ciolacu în cazul în care liberalii nu vor accepta măsurile, Nicolae Ciucă a menționat că PNL nu a fost niciodată pus în situația de a nu-și asuma aceste măsuri.

Acesta a subliniat faptul că nu doresc o creștere a impozitelor.

Vor crește taxele în România?

„În acest moment, nu s-a schimbat absolut nimic față de principiile pe care le-am prezentat, ci doar detalii tehnice pe care le primim de la interlocutori și le luăm în considerare pentru a lua decizia cea mai bună”, a declarat Nicolae Ciucă.

Reclamă

Totodată, președintele Senatului a confirmat înțelegerea comună de a nu crește taxele.

„Am convenit să găsim soluții pentru a evita o creștere a impozitelor sau a TVA-ului, precum și o scădere a veniturilor cetățenilor. Este necesară identificarea unor soluții tehnice, iar atunci când vom avea toate detaliile pentru fiecare sector în parte, specialiștii vor veni să explice și ne vom decide în funcție de aceste date și soluții”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă, informații de ultimă oră despre creșterea taxelor în România! Ce spune liderul PNL

Anunțul liderului PNL

Nicolae Ciucă a mai afirmat că PNL va continua să apere interesele tuturor profesiilor liberale. El a subliniat, de asemenea, importanța unui mediu de afaceri dezvoltat și consolidat pentru funcționarea economiei și necesitatea de a avea un plan de afaceri și măsuri fiscale predictibile.

„Mediul de afaceri a înțeles clar că suntem deschiși la dialog și că vom continua să apărăm interesele profesunilor liberale. Toți știm că o economie funcționează pe baza unui mediu de afaceri consolidat, care trebuie să ofere predictibilitate în privința planului de afaceri și a măsurilor fiscale. De aceea, este evident că nu este oportun să intervenim brutal și să adoptăm astfel de soluții care nu vor aduce niciun beneficiu”, a încheiat Nicolae Ciucă.

Reclamă
Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro