Nicolae Ciucă, candidatul PNL la alegerile prezidențiale, a solicitat demisia prim-ministrului Marcel Ciolacu și a ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, în urma dezvăluirilor G4 Media despre un zbor plătit de grupul Nordis, care includea reprezentanți de seamă ai PSD. În documentele făcute publice, numele lui Ciolacu, Grindeanu, Laura Vicol și Alfred Simonis apar ca fiind pasageri.
Reacția sa a venit luni, după publicarea documentului care conține numele și datele personale ale liderilor PSD. Nicolae Ciucă a fost primul contracandidat al lui Ciolacu care a reacționat la aceste informații.
„Statul român nu poate fi condus de un om fără onoare și fără responsabilitatea necesară la cel mai înalt nivel. Marcel Ciolacu a mințit de mai multe ori cu bună știință. Ne-a mințit pe toți în față (…) România are nevoie de oameni de onoare, nu de impostori! Marcel Ciolacu trebuie să își dea demisia astăzi! Să iasă din politică”, a declarat Ciucă pe Facebook.
Scandalul se referă la un zbor din 30 mai 2022, pe ruta Nisa-București, organizat de Țiriac Air și plătit de Nordis, cu scopul de a îi aduce pe liderii PSD și copiii lor de la Marele Premiu de Formula 1 din Monaco, potrivit G4 Media. Documentul publicat reprezintă o confirmare oficială a pasagerilor și echipajului, implicând că datele liderilor PSD nu ar fi putut apărea în acea „declarație generală” fără ca aceștia să fie în avion.
Anterior, când s-a relalat despre aceste zboruri finanțate de Nordis la Nisa, Marcel Ciolacu a susținut că a fost o „confuzie totală”, negând acuzațiile. În același timp, Alfred Simonis și Sorin Grindeanu au respins acuzațiile cu vehemență.
Scandalul Nordis a început ca urmare a unui articol publicat de jurnaliștii de la Recorder, care au dezvăluit detalii despre afacerea Nordis: un mecanism prin care se vindeau apartamente ce nu au fost livrate. Vladimir Ciorbă, soțul deputatei PSD Laura Vicol, este acționarul principal al companiei, iar numele său apare și el în documentul publicat luni.