Premierul Nicolae Ciucă a făcut un anunț important pentru toți românii. Iată cu cât vor crește pensiile și salariile în România. 

În cadrul coaliției de guvernare au avut loc numeroase discuții legate de majorarea pensiilor și salariilor. Premierul Nicolae Ciucă nu a dat până acum niciun procent al acestor creșteri, precizând că nu vrea să dezamăgească populația.  

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, la finalul unei ședințe interne a PNL, că discuția legată de creșterea pensiilor și a salariilor a ajuns la final. Se pare că liberalii consideră că veniturile românilor nu pot crește cu mai mult de 11%. Dacă se dorește un procent mai mare, atunci va apărea un deficit în bugetul de pensii. 

Cu cât cresc pensiile și salariile

„Am discutat şi în PNL, procentul cu care putem creşte pensiile trebuie să fie acela cu care nu producem un deficit mai mare pe bugetul de pensii. Ca atare, în acest moment, limita la care ne referim este de aproximativ 11%. Noi suntem datori să ne păstrăm responsabilitatea şi să venim cu acele propuneri care într-adevăr sunt sustenabile pe bugetul de stat”, a menţionat premierul. 

Nicolae Ciucă a mai precizat că membrii Guvernului au susținut în unanimitate măsura creșterii salariului minim pe economie la 3.000 de lei. De asemenea, liberalii au mai propus și scutirea de la plata taxelor a pensiilor care ating pragul de 3.000 de lei. Acest lucru nu s-a întâmplat, însă, fiindcă s-ar fi produs efecte negative în lanț. 

colaj substantial

Premierul Nicolae Ciucă spune că susține majorarea salariilor

„A fost făcută de către noi toţi, pentru că ne-am ghidat după ceea ce putem să facem din punct de vedere al bugetului. Deci, asta putem să ne permitem. (…) Am susţinut-o de la început, am şi venit cu propuneri.”, a adăugat premierul cu privire la salarii. 

Cât despre eliminarea pensiilor speciale, despre care s-a tot vorbit, Nicolae Ciucă a spus că încă nu a fost luată o decizie în acest sens și că se discută în continuare, la nivelul Ministerului Muncii. 

Distribuie

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.