Este doliu în fotbalul românesc după ce unul dintre cei mai renumiți patroni din domeniu a murit. Nicolae Bara, fostul deținător al clubului UTA Arad a trecut la cele veșnice la vârsta de 68 de ani. Cel care a dat vestea este un fost colaborator de afaceri al regretatului Nicolae Bara. Este vorba despre Constantin Traian Igaș.
”Drumurile și acțiunile noastre au fost mereu purtate de gândul cel bun,de azi înainte rămâne doar amintirea vremurilor prin care am trecut împreună ! Drum lin spre eternitate, prieten bun”, a transmis Constantin Traian Igaș, a fost mesajul afaceristului după decesul lui Nicolae Bara.
Investitor la UTA Arad, dar și patron de ziar, Nicolae Bara s-a implicat și în politică. Acesta și-a petrecut doi ani în fruntea echipei din Arad. În urmă cu doar câteva săptămâni, Nicolae Bara mărturisea ca ar face pașii necesari spre a redresa echipa. În prezent, echipa UTA în care acesta a investit se luptă pentru a scăpa de retrogradare.
”Nu mai sunt la vârsta la care să visez cai verzi pe pereți. Nu pot să pun căruța înaintea calului. Nu am cum să fac strategii până nu înțeleg foarte bine dacă e nevoie de mine într-un fel sau altul. Interesul meu era să văd dacă pot ajuta UTA cumva, nu știu cum, nu am un scenariu prestabilit.
Ăsta e singurul meu interes, să ajut UTA. Dacă pot, dacă nu, mă dau la o parte și rămân în continuare un suporter din umbră care urmărește fenomenul, dar lăsați-mă să evaluez corect”, declara Nicolae Bara în urmă cu doar câteva săptămâni.
Fostul investitor al UTA era stabilit în Austria, la Viena. Din primele informații se pare că afaceristul a suferit un infarct, aceasta fiind și cauza decesului.