Reclamă

În doar o lună, Nicole Cherry va avea cununia civilă dar și botezul fetei sale, Anastasia. Cu toate că nici nu au creștinat-o pe cea mică, artista se gândește deja la al doilea copil.

Nicole spune că în viitorul apropiat își dorește și un băiețel. În cazul în care copilul nu va fi băiat, această mărturisește că nu se va da bătută și va mai încerca încă o dată. Prin urmare, nu este exclus ca artista să fie mamă de trei copii.

Nicole Cherry vrea să fie mamă de băiat

Sursa: Social media

„Cu siguranță o să am doi copii sau trei, dacă am un băiat am zis că nu o să mai fac, dar dacă nu o să am un băiat a doua oară, poate o să mai încerc și o să mai fac și al treilea copil. Dar, dacă voi avea băiat și fată, clar mă voi opri la doi. Asta dacă-mi iese din a doua oară, să fie băiat.” a declarat Nicole Cherry pentru Click!

Se pare că mama lui Nicole este un ajutor de nădejde pentru fiica sa. În momentul în care artista se ocupă de partea profesională, mama sa este cea care stă cu micuța Anastasia. Până în acest moment, cuplul nu a apelat la o bonă și nici nu o vor face, după cum spune Nicole.

„Se ocupă mama, de cele mai multe ori, când am înregistrări la studio, emisiuni sau alte treburi ce nu-mi pot permite să o iau pe Anastasia cu mine. De altfel, eu reușesc să mă ocup de fetița noastră, alături de Florin, chiar și când suntem limitați cu timpul. Suntem niște părinți dedicați. Nu am apelat la bonă si nici nu vom apela.” a spus aceasta pentru sursa citată

Nicole și iubitul său se pregătesc de zor pentru două evenimente importante din viața lor: nunta și botezul. Cele două mari evenimente vor fi organizat chiar luna viitoare. Atenția va cădea pe botezul micuței, întrucât, în ceea ce privește nunta celor doi, aceasta va fi doar la cununia civilă.

„În luna mai, atunci când vom face botezul Anastasiei, eu și Florin vom avea și cununia civilă, dar adevărata nuntă o vom face atunci când va fi momentul potrivit. Acum, ne vom axa doar pe botezul micuței noastre, nu pe noi doi. Chiar și invitația am făcut-o strict pentru botez. Ne dorim ca toată lumea, și noi de altfel, să acordam toată atenția acestui eveniment. Acum, este cu și doar despre Anastasia.” a mai declarat Nicole Cherry pentru aceeași sursă


Reclamă

Share.

Sunt Sebastian și încă de mic visam să învăț tainele jurnalismului și ale televiziunii. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar acum, zic eu, sunt pregătit să vă aduc cele mai prospete știri din domenii diverse.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro