Din păcate, ultima perioadă nu a fost deloc una fericită pentru Neymar. Jucătorul de la Al Hilal a trecut prin mai multe experiențe dure. De la tentativa de răpire a fiicei sale, până la pierderea unei ființe dragi, Neymar a trebuit să le facă față tuturor.
Neymar evită să vorbească prea des despre viața lui personală sau despre cercul lui de prieteni, mai ales după evenimentul de acum câteva zile, când două persoane necunoscute au intrat în casa iubitei sale și au vrut să o răpească pe fiica lui. Din fericire, nici Bruna și nici Mavie nu erau acasă.
Însă, acest episod i-a arătat lui Neymar că discreția este cea mai bună, mai ales în astfel de moment. Zilele acestea, starul de la Al Hilal a mai primit o lovitură dură. Neymar a aflat că una dintre cele mai bune prietene ale sale a murit din cauza unei operații estetice care nu a decurs deloc așa cum și-a propus.
Neymar este răpus de durere
Luana, o tânără influenceră în vârstă de 29 de ani și-a pierdut viața după ce a vrut să se supună unei intervenții la genunchi. Luana s-a lăsat pe mâna unor medici din Sao Paolo care i-a promis că liposucția va decurge conform planului, dar se pare că operația aparent banală s-a transformat într-un coșmar.
La nici două ore de când a intrat în operație, influencera a intrat în stop cardiac și, în ciuda eforturilor depuse de medici pentru a o salva, se pare că a fost mult prea târziu. Vestea l-a afectat teribil pe Neymar care a simțit nevoia de a transmite familiei condoleanțele în mod public.
„O zi tristă cu două vești proaste. Prima a fost atacul de la casa iubitei mele, Bruna Bincardi. A doua, moartea unei prietene. Condoleanțele mele se îndreaptă spre familie, fie ca Dumnezeu să o primească pe Luana cu brațele deschise”, a scris Neymar pe contul de Instagram.