Neurochirurgul Ștefan Mindea s-a întors în țară alături de familia să pentru a împlini o misiune importantă. După trei decenii petrecute în America, doctorul vrea să îl slujească pe Dumnezeu, în același timp în care își practică nobilă meserie. Neurochirurgul constănțean este momentan diacon și slujește la altarul bisericii ”Nașterea Maicii Domnului” din constanța.
Neurochirurgul constănțean doctor de trupuri și de suflete
Neurochirurgul Ștefan Mindea a locuit în America încă de când avea vârstă de 4 ani. Acesta s-a mutat acolo alături de părinții lui, punând bazele prin studiu ale carierei pe care avea să o urmeze. Acum ,a cesta se poate laudă cu o misiune extraordinară în medicină. Neurochirurgul care va deveni preot în Constanța a profesat în Stanford și a ocupat locul 5 în topul profesioniștilor spitalului. Din dorința de a profesa în țară lui, pentru români, acesta a lăsat visul american și s-a întors acasă. În prezent, Ștefan Mindea operează atât în spitalul din Constanța cât și în București. Atras de latura duhovnicească, medicul a hotărât să treacă în linia celor care îl slujesc pe Dumnezeu. Totodată, nu sia abandonat dragostea de medicină.
„Părinții mei împreună cu bunica și sora mea m-au format că persoană. Ei au conturat punctul meu de vedere spiritual și cred că a fost o foarte mare binecuvântare. În familia noastră se respectă postul, părinții și bunica erau modele frumoase și am urmărit această linie și în familia mea.”, declara neurochirurgul.
Bucuros să ia calea lui Dumnezeu
Neurochirugul mărturisește că simte o împlinire că poate să trateze atâta trupul cât și sufletul oamneilor. Momentan medicul slujește că diacon la una dintre frumoasele biserici din Constanța.
„Că medic îți dai seama foarte repede că Dumnezeu îngăduie să tratezi și să faci anumite lucruri de folos pentru un pacient. Medicul tratează, Dumnezeu vindecă! Este un principiu despre care mereu le atrag atenția rezidenților, cei aflați în formare că medici, să nu pice într-o mândrie nesănătoasă și să nu se vadă mai capabili decât sunt.”, a mai adăugat Ștefan Mindea.
Va fi hirotonit în curând
Neurochirurgul va primi taină preoției la începutul săptămânii viitoare. Slujba de hirotnie va fi oficiată de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Cu acest prilej, înaltul va sfinți și paraclisul cu hramul Sfânta Treime al mănăstirii Vacarestii noi.