Reclamă

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a transmis un mesaj clar locuitorilor din Liban, subliniind că Israelul nu este în război cu ei, ci cu Hezbollah. Într-un discurs televizat rostit luni, Netanyahu a spus: „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, adăugând că „Este cu Hezbollah”, conform relatării CNN preluate de News.ro.

Netanyahu a făcut apel ca poporul libanez să „iasă din calea răului”, explicând că armata israeliană vizează pozițiile Hezbollah. Premierul israelian a subliniat îngrijorările legate de tacticile grupării Hezbollah, care, conform acestuia, ar fi folosit civilii libanezi drept scuturi umane. „Pentru prea mult timp, Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane. A plasat rachete în sufrageriile şi rachetele în garajele voastre. Aceste rachete sunt îndreptate direct spre oraşele noastre, direct spre cetăţenii noştri”, a declarat Netanyahu.

Premierul a subliniat necesitatea Israelului de a neutraliza amenințările din partea Hezbollah pentru a proteja cetățenii israelieni. „Israelul trebuie să scoată aceste arme pentru a ne apăra poporul împotriva atacurilor Hezbollah”, a afirmat el ferm. De asemenea, Netanyahu a lansat un avertisment direct către populația libaneză, rugându-i să ia mesajul său în serios. „Vă îndemn – luaţi în serios acest avertisment”, a spus premierul.

În discursul său, Netanyahu a făcut apel la evacuarea civililor din zonele periculoase, asigurându-i că aceștia se vor putea întoarce în siguranță la casele lor odată ce operațiunea militară va fi încheiată. „Vă rog, ieşiţi din calea pericolului acum. Odată ce operațiunea noastră se va încheia, vă puteţi întoarce în siguranță la casele voastre”, a mai precizat Netanyahu.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro