Corpul de control al prim-ministrului (CCPM) a făcut public raportul elaborat cu privire la controlul situației de pe șantierul metroului din Drumul Taberei.

Contractul de proiectare și execuție a structurii de rezistență a fost modificat pe parcursul derulării sale prin șase acte adiționale și șase instrucțiuni. Modificările țin de valoarea contractului care a crescut cu 14,28% dar și de prelungirea termenilor de execuție, de la 14 aprilie 2013, la 14 martie 2020.

„Pentru justificarea necesităţii execuţiei unor lucrări suplimentare faţă de cele contractate au fost invocate de către executant, consultant şi beneficiar circumstanţe imprevizibile. În această privinţă Autoritatea de Management POST a stabilit că lucrările suplimentare, în valoare de 37.637.879,40 lei, au fost achiziţionate de Metrorex SA în absenţa unor astfel de circumstanţe imprevizibile, fiind încălcate prevederile art. 252 lit. j) din OUG nr. 34/2006, forma în vigoare în perioada derulării procedurii de atribuire, fapt ce a determinat aplicarea unei corecţii financiare de 100% şi decontarea lucrărilor suplimentare în cuantumul menţionat anterior din fonduri alocate de la bugetul de stat. Valoarea iniţială a lucrărilor de deviere a reţelelor edilitare a fost, în oferta de bază, de 38.327.835,40 lei, ajungând, prin modificări succesive, la valoarea de 128.107.074,56 lei. Propunerea tehnică în baza căreia s-a încheiat contractul nu a fost fundamentată de ofertant pe realitatea existentă în amplasamentul obiectivului de investiţie. În această privinţă, din documentele puse la dispoziţia CCPM, nu a reieşit faptul că autoritatea contractantă a analizat cauzele care au condus la situaţia de a fi majorat preţul contractului cu valoarea unor lucrări suplimentare de deviere a reţelelor edilitare şi nici că aceasta a procedat la identificarea unor eventuale persoane responsabile, avându-se în considerare dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/1995, republicată, cu modificările ulterioare.

Autoritatea contractantă nu a identificat cauzele efective care au condus la majorarea preţului contractului cu valoarea de 30.139.500,17 lei, aferentă unor lucrări de execuţie a pereţilor mulaţi şi, implicit, nu a procedat la identificarea unor eventuale persoane responsabile, avându-se în vedere dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/1995, republicată, cu modificările ulterioare. Pe de altă parte, în contextul modificărilor efectuate de contract, în cursul decontării contravalorii lucrărilor de execuţie a pereţilor mulaţi, a fost achitată executantului o sumă cu 4.972.054,56 lei mai mare decât cea cuvenită.

În condiţiile în care suma de 62.930.332,87 lei din valoarea totală a avansului acordat de Metrorex nu a fost folosită conform destinaţiei prevăzute, autoritatea contractantă nu a calculat şi nu a perceput dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente perioadei în care resursele financiare au fost imobilizate, nerespectând obligaţia prevăzută la art. 7 alin. (2) din HG 264/2003, forma în vigoare în perioada respectivă.

Din informaţiile şi documentele puse la dispoziţia CCPM nu a reieşit dacă, în cadrul Metrorex SA, au fost analizate motivele pe care s-au întemeiat soluţiile instanţelor de judecată, în cazul stabilirii de penalităţi de întârziere sau daune interese, în scopul identificării eventualelor persoane responsabile de întârzierea plăţilor sau de întârzierea în executare a contractului, pe care s-au întemeiat pretenţiile executantului.

În acest context au fost încălcate prevederile art. 36 alin. (2) lit. a) şi ale art. 79 alin. (1) din HG nr. 925/2006, în vigoare în perioada derulării procedurii de atribuire, potrivit cărora o astfel de ofertă este considerată neconformă. O consecinţă directă a acceptării ofertei în această formă a fost decontarea, pe parcursul derulării contractului, exclusiv ‘pe baza verificării vizuale a corespondenţei dintre planurile din documentaţii cu situaţia reală din teren’, a sumei totale de 4.006.595,66 lei (în care este inclusă TVA), aferentă valorii cumulate a lucrărilor pentru obiectul ‘Organizare de şantier’, fără existenţa unor referinţe cantitative şi valorice, pe baza cărora să se certifice stadiul şi realitatea lucrărilor.

În condiţiile în care nu au fost respectate, în mod corespunzător, cerinţele caietului de sarcini, iar prin răspunsurile prezentate de ofertant a fost modificat conţinutul propunerii financiare, oferta a fost admisă, deşi trebuia considerată neconformă, potrivit prevederilor art. 36 alin. (2) lit. a) din HG nr. 925/2006, cât şi ale dispoziţiilor art. 79 alin. (3) din acelaşi act normativ, forma în vigoare în perioada derulării procedurii de atribuire.

Astfel, cu toate că oferta nu a respectat cerinţele caietului de sarcini, iar clarificările aduse de ofertant nu au fost concludente, comisia de evaluare a calificat oferta ca fiind conformă, cu nerespectarea prevederilor cuprinse la art. 36 alin. (2) lit. a) şi ale art. 79 alin. (1) din HG nr. 925/2006, formele în vigoare în perioada respectivă”, se arată în document,citat de Agerpres.

Raportul de control a fost finalizat pe data de 20 Decembrie 2019. Rezultatul a fost trimis către prin-ministru, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Societatea Metrorex SA, Departamentul pentru lupta antifraudă şi Curtea de Conturi a României.