Reclamă

Tarifele la apă și canalizare au crescut anul acesta în mai multe județe, printre care și Gorj, unde compania de apă a anunțat un tarif de 15,63 lei pe metru cub. Locuitorii își exprimă nemulțumirea față de aceste scumpiri, mai ales că, din cauza secetei și înghețului, primesc apă la program.

Problemele nu se opresc aici. De șase ani, compania nu reușește să finalizeze lucrările la rețeaua de canalizare dintr-un cartier din municipiul Târgu Jiu. Deși rețeaua a fost construită, recepția finală nu a avut loc, iar locuitorii racordați la ea nu o pot folosi. În urma acestei situații nefinalizate, primăria a aplicat amenzi atât constructorului, cât și companiei de apă. Primarul municipiului consideră nejustificate noile tarife, în timp ce compania acuză primăria de blocarea lucrărilor.

Marcel Romanescu, primarul din Târgu Jiu, a declarat: „Era normal ca acest tarif să fie corelat cu nivelul de execuție al lucrărilor. În condițiile în care lucrările sunt la nivelul a 10% din ceea ce trebuia executat din 2012, în condițiile în care s-au pierdut fonduri europene.”

La rândul său, Traian Pătrășcoiu, directorul companiei de apă, a subliniat: „Suntem, de ceva timp, un an jumătate, cred că doi ani, în identificarea unei soluții pentru a găsi Primăria o suprafață de teren pe care să trecem conducta din cartierul Tismana. Independent de evoluția proiectului, banii care se încasează de la utilizatori sunt bani încasați și bani băgați în cont, contravaloarea cât a fost prevăzută în evoluția tarifară nu poți să te atingi de ei.”

Localnicii se plâng de prețurile noilor tarife. Un locuitor a spus: „Nejustificat. Ei n-au justificare, ei abuzează pe necunoaștere.” Altul a adăugat: „Exagerat aici. Aceleași țevi vechi de zeci de ani, același dezastru.”

În alte orașe, prețurile la apă sunt, de asemenea, ridicate: la Râmnicu Vâlcea un metru cub costă 12,15 lei, la Petroșani – 10,58 lei, la Cluj Napoca – 12,33 lei, iar la Sibiu – 11,39 lei.


Reclamă

Share.
© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro