Nelson Mandela a fost un lider al luptei împotriva regimului  rasist practicat în  Africa de Sud. Regimul în consecință ducea către segregație. A fost închis pentru modul tranșant în care a privit oprimarea oamenilor de culoare. A devenit un simbol al dreptății pentru poporul său.

Este ciudat cum America s-a confruntat cu atât de multe conflicte pe baza raselor. Scalvia practicată atât de intens în istoria destul de recentă a acesteia a lăsat urme adânci. Oricât de mult se încearcă atingerea unor stări de echilibru, de neutralitate vizavi de acest subiect nu se poate ajunge la un non-sens.

Antisemitismul a fost una dintre cele mai mari răni în carnea istoriei europene. O altă rană a istoriei lumii este rasismul față de culoare. Nelson Mandela a fost cel care a putut salva soarta egalilor săi printr-un sacrificiu suprem. A petrecut 27 de ani în detenţie, în perioada 1964-1990. Pe timpul șederii sale în arest și-a studiat foarte bine adversarii. A studiat limba afrikaans și poezia acestora. În anul 1993 primește Premiul Nobel pentru Pace, pe care l-a împărțit cu ultimul preşedinte al regimului de apartheid, Frederik De Klerk.

Nelson Mandela a fost o personalitate interesantă de la vârste destul de fragede.

Nelson Mandela a fost o personalitate interesantă de la vârste destul de fragede. Și-a impus mereu într-un mod foarte ușor de remarcat toate opiniile și părerile sale. Ba cchiar a fost implicat, în studenție, în câteva scandaluri. Fiind exmatriculat de la Universitatea Fort Hare (sud) în urma unui conflict cu privire la alegerea reprezentanţilor studenţilor. Iar înainte de a asta a fugit de la casa părinților săi la vârsta de doar 22 de ani.

Nelson, ajuns la Johannesburg, deja ia măsuri cu privire la segregația față de oamenii de culoare. Îl întâlnește pe  Walter Sisulu, care-i va deveni confident, mentor și un foarte bun prieten. La scurt timp înființează Liga de Tineret a ANC, care va fi interzis în anul 1960. După doi ani de zile este condamnat la închisoare pe viață. În timpul procesului care l-a condamnat a declarat că susține cauza oamenilor de culoare în lupota cu dominația albilor.

„Eu am luptat împotriva dominaţiei albilor şi am luptat împotriva dominaţiei negrilor. Idealul meu cel mai scump a fost cel al unei societăţi libere şi democratice în care toţi să trăiască în armonie cu şanse egale. Sper să trăiesc suficient de mult pentru a-l atinge. Însă, dacă este necesar, este un ideal pentru care sunt pregătit să mor.”