Reclamă

Sindicatul de la Metrou a prelungit discuțiile cu conducerea Metrorex până pe 31 octombrie pentru contractul colectiv de muncă. Următoarea rundă de negocieri va avea loc luni, conform declarațiilor președintelui Uniunii Sindicatul Liber Metrou (USLM), Marian Artimon.

„Ne-am certat, ei tot că nu, şi le-am mai dat o şansă până pe 31 octombrie să mai negociem. Dacă nu, ne apucăm de ce știm mai bine, de bătaie, de ieșit în stradă, de luptă sindicală”, a afirmat Marian Artimon. Acesta accentuează că sindicatul nu cere o creștere salarială, ci doar o indexare în concordanță cu rata inflației și cu salariul minim european. În contextul creșterii salariului minim brut pe economie cu 1.050 de lei, sindicaliștii se așteaptă la o creștere similară și pentru personalul feroviar.

Artimon a precizat că luni, la ora 11:00, ar putea avea loc o nouă rundă de negocieri cu conducerea Metrorex. „Noi le-am propus o nouă rundă de negocieri mâine, la ora 11:00, la sediul Metrorex şi trebuie să ne confirme. Până pe 31 am dat o prelungire. Sperăm să ne înțelegem”, a adăugat liderul sindical.

În eventualitatea în care negocierile vor eșua, în termen de trei săptămâni ar putea fi organizată o grevă generală, chiar de ziua în care Metrorex împlinește 45 de ani de la inaugurarea primului tronson, pe 19 noiembrie 1979. „Dacă nu ne înțelegem, ne apucăm de pichetări, mediere, consultare şi, dacă tot nu ne înțelegem, în maximum 3 săptămâni putem să ajungem şi la greva propriu-zisă”, a spus Marian Artimon, subliniind importanța sprijinului statului pentru finanțarea subvențiilor necesare transportului public.

În caz de neînțelegeri, sindicaliștii intenționează să recurgă la soluții precum pichetări și consultări, înainte de a ajunge la grevă.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro