Vineri, cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au confirmat deschiderea negocierilor de aderare la UE pentru Ucraina și Republica Moldova, care vor începe pe 25 iunie. Anunțul a fost făcut de președinția belgiană a Consiliului UE și relatează AFP, citată de news.ro.
Acest pas a fost decis în cadrul unei reuniuni a miniștrilor Finanțelor din UE, desfășurată la Luxemburg. Miniștrii au adoptat cadrul negocierilor cu cele două țări candidate, validând un acord de principiu al ambasadorilor UE de la Bruxelles, atins săptămâna trecută.
Președinția europeană a UE a precizat pe platforma X (Twitter) că negocierile oficiale vor începe marți, la Luxemburg. Conform unei surse diplomatice, negocierile cu Ucraina vor începe marți după-amiaza, fiind urmate de cele cu Republica Moldova.
Decizia de a deschide aceste negocieri vine după o rezoluție a șefilor de stat și de guverne ai UE, adoptată în decembrie 2023, care a pus bazele aderării Ucrainei și Republicii Moldova. Totuși, Ungaria a blocat anterior deschiderea negocierilor cu Ucraina, susținând că aceasta nu îndeplinește toate condițiile.
La 7 iunie, Comisia Europeană (CE) a concluzionat că Ucraina și Republica Moldova au îndeplinit condițiile necesare pentru deschiderea oficială a negocierilor. CE a cerut Ucrainei să întreprindă măsuri suplimentare în lupta împotriva corupției și a influenței oligarhilor și să îmbunătățească gestionarea minorităților, o solicitare insistentă din partea Ungariei datorită comunității maghiare din Ucraina.
UE a acordat statutul de state candidate atât Ucrainei, cât și Republicii Moldova în iunie 2022, la doar câteva luni după invazia rusă în Ucraina. Deschiderea negocierilor reprezintă o etapă într-un proces lung și complicat de aderare.
Eventuala aderare a Ucrainei la UE, o țară cu 40 de milioane de locuitori și o putere agricolă semnificativă, prezintă numeroase provocări, inclusiv în ceea ce privește ajutoarele financiare.