Reclamă

Sunt o mulțime de lucruri pe care le facem zilnic, din cauza cărora ni se scurtează viața. Toată lumea știe deja că obiceiurile nocive, cum ar fi fumatul, consumul de alcool în exces sau consumul de substanțe interzise duc la îmbătrânirea prematură. Există și o legătură puternică între nefericire și vârsta biologică. 

Sunt persoane pe care atunci când le vedem spunem că nu își arată vârsta, și persoane de care rămânem șocați spunând că au îmbătrânit mult prea devreme. Există mai multe cauze din cauza cărora se produc aceste diferențe. Fumatul, alcoolul, dieta nepotrivită, sunt unele dintre aceste cauze. De reținut este că acestea sunt cele pe care le știm cu toții, însă sunt anumite lucruri care își pun amprenta în mod negativ pe fizicul nostru, dar și pe sănătate.  

Care sunt obiceiurile ce ne scurtează viața

Unele dintre aceste cauze ar fi bolile mintale, care le depășesc obiceiurile legate de fumat. Persoanele care se confruntă cu probleme psihice îmbătrânesc mult mai devreme, comparativ cu o persoană complet sănătoasă. 

Alți cercetători din SUA au făcut un studiu prin care au ajuns la concluzia că factorii psihologici, cum ar fi nefericirea, singurătatea, sau inutilitatea, le taie ani din viață oamenilor. Mai clar, oamenii care trec prin aceste sentimente, îmbătrânesc vizibil cu 1,65 ani. Acest efect a depășit alți factori ai îmbătrânirii premature, chiar și fumatul, conform Impact.ro.

Cel din urmă le-ar adăuga oamenilor pe fizic „doar” 1,25 de ani, comparativ cu cea dată de nefericire.  

Nefericirea este mai periculoasă decât fumatul! Iată cât de repede îmbătrânesc oamenii nefericiți
Pixabay.com

Nefericirea, mai periculoasă decât fumatul

„Componenta psihologică nu poate fi ignorată în cadrul studiilor asupra îmbătrânirii, datorită impactului important pe care-l are asupra vârstei noastre biologice. Prin urmare, promovarea sănătății mintale poate fi benefică pentru încetinirea procesului de îmbătrânire”, au conchis autorii studiului, mai scrie sursa citată. 

Trăim într-o lume grea, în care mulți oameni nu au ajuns să cunoască cu adevărat sentimentul de fericire. Este greu ca un om să ajungă să fie fericit, pentru că… „banii nu aduc fericirea”, este doar un citat care să aline durerile oamenilor. Din păcate, banii aduc fericirea, pentru că fără bani, nu poți avea parte de lucruri pentru care să nu te stresezi, cum ar fi mâncare, plata ratelor, o locuință, etc. Nefericirea majorității oamenilor este cauzată de lipsa financiară.  


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro