Toată lumea cunoaște ce relație apropiată are Liviu Vârciu cu Nea Mărin, mai ales în emisiunile din care fac parte amândoi. Se pare, însă, că Liviu îi este alături și în momentele mai puțin plăcute din viață. Actorul a împărtășit cu prietenii săi de pe Instagram faptul că Nea Mărin a ajuns pe masa de operații la 64 de ani, fiind alături de el de la distanță.
Nea Mărin a trecut prin momente cumplite în ultima perioadă, după ce s-a confruntat cu probleme de sănătate, care l-au condus spre masa de operații a medicilor. Prezentatorul TV s-a operat la vârsta de 64 de ani, iar anunțul a fost făcut chiar de prietenul său, Liviu Vârciu, pe Instagram, în stilul său caracteristic.
Nea Marin, operat de urgență
Nea Mărin are frumoasa vârstă de 64 de ani și o carieră de mulți ani în televiziune. Se pare că sănătatea i-a creat probleme în ultima perioadă, așa că a ajuns pe masa de operații, la vârsta de 64 de ani. Moderatorul TV s-a operat de apendicită, iar acum se află în afara oricărui pericol. Pentru că îi este alături în orice moment, Liviu Vârciu și-a anunțat fanii de pe Instagram în legătură cu operația lui Nea Mărin.
Sursa: Social Media
„Dragilor, vă dau o veste bună și una rea. Nea Mărin s-a operat de apendicită la 64 de ani, are apendicita la fel de a d**** cum e el. A stat în el până la vârsta de 64 de ani, e okay, e în regulă”, a spus Liviu Vârciu pe Instagram.
Prietenia dintre Liviu Vârciu și Nea Marin
Deși au relații tensionate la televizor, Liviu Vârciu are o legătură apropiată cu Nea Mărin, după ce i-au apropiat emisiunile în care au fost implicați împreună. Pentru a-i fi alături de la distanță, Liviu Vârciu a făcut anunțul operației lui Nea Mărin pe Instagram, pentru a-și ține fanii la curent cu ceea ce se întâmpla în viața lui și a apropiaților lui.