Reclamă

China este țara care a raportat primul caz de Sars-Cov-2. De aici s-a răspândit pandemia de coronavirus în toată lumea. Se pare că riscăm să ne întoarcem de unde am plecat. Joi, în această țară au fost raportate 402 cazuri noi de infectare. Îmbolnăvirile s-au dublat față de ziua precedentă. Totul este cauzat de varianta Omicron, despre care știm deja că este mult mai contagioasă.

1. Ne întoarcem de unde am plecat?

Totuși, chiar dacă numărul infectărilor este foarte mic în comparație cu restul lumii, pentru Crina se situează la cel mai înalt nivel din martie 2020.

China a reușit să ajungă la acest nivel de infectări după ce a implementat o politică denumită „zero covid”. Mai clar, deși a avut un cost social și economic ridicat, răspândirea virusului în societate a fost încetinit.

Imediat după apariția unui caz de infectare, autoritățile chineze impun măsuri stricte de izolare la scară largă. Ulterior, desfășoară operațiuni de depistare masive și repetate în rândul populației. Premierul Li Keqiang a declarat, sâmbăta trecută, că această țară trebuie să își optimizeze în permanență măsurile contra pandemiei de coronavirus.

Ne-am bucurat prea devreme! Pandemia de coronavirus ar putea izbucni din nou în toată lumea. Este alertă totală!
Pixabay

Se pare că cele mai multe dintre cazurile noi de infectare raportate joi au fost înregistrate în provincia Jilin, la granița cu Coreea de Nord, dar și în orașul-port Qingdao.

2. Epidemia de Covid-19 a revenit în China

Deși se pare că epidemia de coronavirus a revenit, autoritățile locale par să adopte o abordare mai calmp. Momentan, capitala statului Jilin nu a introdus stare de alertă. Totuși, autoritățile le-au cerut locuitorilor să evite orice deplasare inutilă.

La Qingdao, doar locuitorii din zonele unde au fost detectate cazuri de Omicron sunt pentru moment testaţi. În octombrie 2020, metropola a testat toţi cei 10 milioane de locuitori după apariţia câtorva cazuri.

3. România a renunțat la restricții

În România, deși avem în continuare cazuri multe de infectare, președintele Klaus Iohannis a anunțat săptămâna trecută ridicarea stării de alertă.

Astfel, începând de miercuri seară de la miezul nopții, portul măștii sanitare nu mai este obligatoriu nici în spații închise, nici în spații deschise. De asemenea, certificatul verde nu mai este obligatoriu nicăieri. Totodată, s-a dat liber la evenimente private cum ar fi nunți și botezuri.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro