Reclamă

Ţările NATO au decis miercuri, la Washington, să ajute Ucraina cu minimum 40 de miliarde de euro în 2025, potrivit textului declaraţiei finale, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Intenţionăm să eliberăm un pachet de bază de cel puţin 40 de miliarde de euro pentru anul viitor, iar apoi să menţinem asistenţa de securitate la un nivel sustenabil, pentru ca Ucraina să câştige”, au precizat cele 32 de ţări membre NATO, reunite în cadrul unui summit la Washington.

Fără ţările NATO, care îi furnizează aproape tot sprijinul militar, Ucraina riscă să fie învinsă pe câmpul de luptă. Chiar și cu acest ajutor continuând, nu există nicio garanție că sprijinul va fi asigurat pe termen lung.

Astfel, Jens Stoltenberg a propus aliaților să se angajeze să acorde cel puțin același nivel de ajutor militar pe termen lung, respectiv aproximativ 40 de miliarde de euro pe an.

Anunțul este departe de aşteptările lui Jens Stoltenberg, care spera să vadă un angajament pecetluit pentru „atât timp cât este necesar”, şi nu doar pentru un an.

De asemenea, în ceea ce privește aderarea Ucrainei la NATO, secretarul general al Alianței a declarat miercuri că este „prea devreme pentru o decizie”.

Liderii NATO s-au reunit marți la summitul de la Washington, unde au avut Ucraina ca prioritate pe agendă.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro