Reclamă

Statele membre NATO au aprobat un plan în vederea unei misiuni de asistență și instruire pentru armata ucraineană, destinată susținerii acesteia în războiul cu Rusia, au declarat joi surse din cadrul Alianței. Misiunea, care va fi denumită „Asistență de Securitate și Instruire NATO pentru Ucraina” (NATO Security Assistance and Training for Ukraine – NSATU), va presupune furnizarea de ajutor militar Ucrainei în cadrul structurilor oficiale ale NATO pentru prima dată de la începutul războiului cu Rusia, au mai precizat sursele citate de dpa, potrivit Agerpres.

Până în prezent, statele NATO au coordonat acest ajutor prin grupul informal condus de SUA și denumit Grupul de contact pentru apărarea Ucrainei, cunoscut și ca „grupul de la Ramstein”, după numele bazei militare americane din Germania unde a avut loc prima lor reuniune după lansarea invaziei ruse în Ucraina.

Noua misiune este doar un element dintr-o propunere mai largă prezentată de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și aflată încă în discuție, pentru un angajament pe termen lung în favoarea Ucrainei. Stoltenberg a cerut luna trecută la o reuniune a miniștrilor de externe din statele NATO ca ajutorul militar oferit Ucrainei de aceste țări să atingă cel puțin 40 de miliarde de euro pe an atât timp cât va fi necesar în războiul cu Rusia.

El a estimat, de asemenea, că aliații trebuie „să împartă povara în mod echitabil” pentru finanțarea acestui ajutor, după ce propusese anterior un angajament financiar al aliaților pentru Ucraina de 20 de miliarde de euro pe an pentru următorii cinci ani.

Acordul de joi privind crearea respectivei misiuni de asistență pentru Ucraina nu cuprinde angajamente financiare precise, dar stabilește că ajutorul militar oferit Kievului va fi coordonat de NATO.

Noua misiune reprezintă un pas important pentru consolidarea sprijinului internațional acordat Ucrainei în conflictul cu Rusia și semnalează susținerea continuă a NATO pentru apărarea integrității și suveranității teritoriale a Ucrainei.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro