Reclamă

Nadia Comăneci, a fost prezentă la Săptămâna Modei din New York si a făcut furori cu ținuta sa. Cu o siluetă de invidiat, a pășit încrezătoare pe covorul roșu, unde trebuia să prezinte două ţinute, una de gala și alta casual. Cunoscuta si sub numele de ‘Zeița de la Montreal’ aceasta a reușit să impresioneze publicul larg și să atragă admirația și aprecierea celor din jur.

Fiind membră a academiei sportive, World Sports  Academy, a ținut să ia parte la acesta prezentare de modă, în scop caritabil. A fost foarte îndrăgită și aplaudată de către toți cei prezenți, în semn că ținutele purtate, i-au pus în evidență frumusețea corporală.

Prima ținută a fost o rochie argintie cu paiete și apoi una casual, care s-a  asortat de minune cu un trenci bej și o pălărie încântătoare.

Nadia Comăneci este cunoscută la nivel mondial, ca fiind prima gimnastă din lume, care a fost răsplătită cu nota zece curat, la un concurs olimpic de gimnastică, fiind și câștigătoarea a cinci medalii olimpice de aur. Este considerată una dintre cele mai bune gimnastei din întreaga lume și este totodată, și primul sportiv român care ocupă un loc de cinste în memorialul International Gymnastics Hall of Fame.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro