Cei mai mulți români cred că ai nevoie de facultate să-ți faci o carieră. Dar vedetele ne demonstrează că, în realitate, lucrurile nu stau chiar așa. Iată 2 vedete care câștigă mii de euro și n-au avut nevoie de diplomă pentru asta.
Atunci când vine vorba de studii, cei mai mulți tineri se înghesuie să se înscrie la facultate. Mulți ajung să aibă însă o diplomă într-un domeniu în care nu vor profesa.
Vedetele din România însă, în special cele tinere, au ales alt drum. În loc să-și petreacă ani de zile în băncile școlii, au vrut în schimb să-și urmeze pasiunea. Iar faptul că nu au terminat o facultate nu reprezintă o problemă pentru ele. Chiar și așa, câștigă o mulțime de bani.
Iată 2 vedete cunoscute din țara noastră care au zis „NU” facultății.
Cele două personalități cunoscute din lumea showbizului sunt abia la început de drum, însă se bucură de un succes fenomenal. Culmea, sunt și soț și soție. Este vorba de Cleopatra Stratan și Edward Sanda, unul dintre cele mai frumoase cupluri de la noi.
Cleopatra Stratan abia a împlinit 20 de ani, dar a știut de mică ce vrea să facă: muzică. De mică a fost pe scenă și a minunat publicul cu vocea ei, iar acum situație nu e diferită.
Doar că după ce a terminat liceul, artista a avut de luat o decizie importantă. Știa că vrea să se mute cu iubitul său, Edward Sanda, dar nu și să-și continue studiile. Așa că fără nicio rușine, a ales să se concentreze pe carieră, în loc să învețe pentru o diplomă.
După liceu nu vreau să fac direct o facultate. În cazul meu, consider că facultatea este o pierdere de timp, pentru că mă pot dezvolta în muzică și fără aceste studii superioare. Facultatea nu garantează succesul., a declarat Cleopatra.
Nici soțul Cleopatrei Stratan, Edward Sanda, nu gândește diferit. Deși are 25 de ani, nici el nu a vrut să se înscrie la facultate. Și nici până acum nu și-a regretat decizia.
Nu mi-a fost niciodată rușine sau nu mi-e rușine să spun asta. Mi-am focusat toată energia și munca asupra muzicii și cred că mi-a ieșit. Dacă aș fi la o facultate, n-aș putea să mai stau atât în studio, să compun, să fac muzică.