„Visuri la cheie” a reușit, de-a lungul timpului, să aducă fericirea pe chipul mai multor familii aflate în situații precare. Astfel, datorită formatului, emisiunea se bucură și astăzi de notorietate.
Cu ce modificări vor fi surprinși telespectatorii
Noul sezon va aduce schimbări importante, astfel încât, Laura Boghiu, arhitecta care a fost alături de echipă timp de trei ani, va spune adio emisiunii. Surpriza cea mai mare este tocmai persoana care o va înlocui, aceasta fiind chiar sora ei geamănă, Oana.
„Eu sunt Oana și Laura mi-a predat ștafeta la Visuri la cheie. Ea pleacă și eu vin. Pleacă Boghiu, vine Boghiu”, a spus Oana.
Sora Laurei Boghiu este o familistă convinsă, are o carieră solidă în domeniu și a mai trăit experiența emisiunii alături de Laura. Într-o declarație, Oana spune că, deși a mai fost la filmări, emoțiile se simt diferit din noua perspectivă. Este o provocare pentru ea și se bucură că va face parte din echipă.
Laura renunță la „Visuri la cheie” cu zâmbetul pe buze și știe că în locul ei va veni o persoană foarte bună. Ea a declarat că are alte proiecte de onorat. După trei ani în care s-a implicat întru totul emisiunii, are nevoie de o pauză, astfel încât programul era foarte complicat.
Alte schimbări pe care le va aduce formatul
Pe lângă înlocuirea celor două surori, o altă modificare este și înlocuirea lui Valentin Ionașcu și a lui Omid Ghannadi cu Alex Gavrilescu și Andra Marinescu. Filmările celui de-al nouălea sezon au început. Zeci de oameni urmează să aibă parte de „Visuri la cheie”.
Dragoș Bucur și noii arhitecți au anunțat că sunt pregătiți să urce în autocar și să ajungă la familiile care au reușit să fie un exemplu pentru cei din jur. Noi orașe vor fi străbătute sezonul acesta, iar echipa este pregătită să renoveze și să transforme locuințele oamenilor.