Reclamă

Zilele acestea, bucureștenii au avut parte de un peisaj de-a dreptul spectaculos. Munții Bucegi au fost vizibili în anumite zone din Capitală și nu este pentru prima dată când are loc acest fenomen. Crestele muntoase au mai putut fi admirate și în 2020 de unii locuitori ai Bucureștiului chiar din confortul propriei locuințe.

Bucureștenii nu au ocazia în fiecare zi să se trezească cu priveliște la munte. Asta s-a întâmplat zilele acestea, când munții Bucegi au putut fi admirați direct din Capitală. Bucureștenii care stau la etaje superioare au putut observa cu ochiul liber zăpada de pe munții Bucegi și așa și-au dat seama că a venit iarna.

În ciuda distanței de 150 de kilometri între București și Masivul Bucegi, vremea a fost favorabilă, iar peisajul a putut fi admirat cu ochiul liber. Unora nu le-a venit să creadă că văd prima zăpadă din acest an, deși sunt în Capitală. Fenomenul este unul extrem de rar și are o explicație cât se poate de logică.

Munții Bucegi, vizibili din București. Care este explicația din spatele fenomenului
DigiFM

Bucureștenii au asistat la un adevărat spectacol

Potrivit meteorologilor, astfel de imagini pot fi văzute din București în special în sezonul rece, atunci când nu sunt prea multe turbulențe în atmosferă. Recent, peste România a trecut și un front rece, ceea ce a curățat atmosfera și a facilitat vizibilitatea către munții Bucegi.

Paginile de social media au început să se umple de imagini spectaculoase cu munții Bucegi. Mai mulți Bucureșteni s-au lăudat că au avut cea mai bună priveliște către munte. Până acum, cele mai clare imagini au fost cele surprinse de pe Lacul Morii, din Sectorul 6 al Capitalei.

De aceeași priveliște s-au bucurat și cei care locuiesc în Nordul Capitalei, însă doar cei care au apartamente la etaje superioare. Nu doar munții Bucegi au putut fi admirați acum. În mod normal, într-o zi senină și cu vizibilitate crescută, din București se pot vedea Munții Leaota și Munții Iezer-Păpușa.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro