Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a vorbit astăzi despre produsele care s-ar putea scumpi și mai mult la noi în țară. Conform oficialului, rata inflației a ajuns la 15,1 % în luna iunie.
Dintre toate produsele, cea mai mare scumpire a fost înregistrată la ulei. Acest aliment era cu aproape 50% mai ieftin în aceeași lună a anului trecut. De asemenea, cartofii s-au scumpit cu peste 40% în ultimul an.
Ce produse se vor scumpi din nou
Guvernatorul BNR a anunțat astăzi, 9 august, ce produse și ce servicii se vor scumpi cel mai mult în România în următoarea perioadă. Reamintim faptul că, în urmă cu 2 luni, rata inflației a ajuns la 15,1 %, motiv pentru care prețurile mai multor alimente de bază s-au mărit.
Cel mai trist este faptul că unele produse au ajuns să coste mult mai mult la noi în țară decât în Germania, unde inflația este de 8,7 %. De exemplu, în Germania, prețul unui kilogram de cartofi este 3 RON, în timp ce în România, pentru a cumpăra 1 kg de cartofi, trebuie să scoți din buzunar 4 RON.
Și laptele s-a scumpit foarte mult în România, comparativ cu Germania. Același lucru se întâmplă și în cazul ouălor și roșiilor.
Diferență enormă între salariile nemților și ale românilor
Pentru a cumpăra un coș cu 6 alimente de bază, românii trebuie să scoată din portofel aproximativ 87 RON, în timp ce nemții pentru același coș în care se regăsesc aceleași produse plătesc în jur de 93 RON. Doar cu câțiva lei în plus. Dar trebuie să ținem cont de faptul că nemții au un salariu minim brut de 10.404 lei, în timp ce românii încasează doar 2550 de lei.
Tot astăzi, guvernatorul BNR a prezentat raportul trimestrial asupra inflaţiei. Mugur Isărescu a precizat că inflația ridicată rămâne un fenomen care afectează întreg globul, nu doar România. Totodată, el a ținut să sublinieze faptul că țara noastră se clasează pe locul 7 în Europa din acest punct de vedere.