Zanni a cunoscut faima odată cu participarea la „Survivor”. Protejatul lui Alex Velea a intrat în competiție cu gândul de a o câștiga. Cel mai mare vis al lui Zanni a devenit realitate, iar 2021 i-a adus titlul de marele câștigător al competiției din Republica Dominicană. Dacă pe plan profesional îi merge mai bine ca niciodată, pe plan personal, mereu este loc de mai bine.
Cei care îl urmăresc pe Zanni de ceva vreme știu că tânărul nu a avut deloc o copilărie ușoară. „Fiul adoptiv” al lui Alex Velea a crescut la orfelinat, iar asta l-a marcat pe viața. Zanidache nu a uitat nicio secundă de unde a plecat și mereu și-a dorit să își depășească condiția. Nu mai este niciun secret că artistul este extrem de ambițios, iar într-un an, viața lui a luat o întorsătură radicală.
Zanni a câștigat marele premiu de la „Survivor” și a investit banii cu cap. Crescând toată copilăria într-un centru de plasament, Zanidache și-a dorit să aibă un loc al lui pe care să-l poată numi casă. Ambițios și determinat, fostul concurent de la „Survivor” a investit toți bani câștigați în propriul apartament și nu are de gând să se oprească aici.
Zanni a fost mereu singur de Crăciun
Partea profesională a lui Zanni este într-o continuă creștere. Vloggerul a anunțat că are de gând ca în viitor să își deschidă propria lui frizerie. Până atunci, artistul deja a semnat cu PRO TV pentru a face parte din echipa „Survivor”, dar nu în calitate de concurent. El va fi cel care se va ocupa de partea media și de conturile sociale ale emisiunii.
Deși pe plan profesional îi merge din ce în ce mai bine, pe plan personal, Zanni nu poate fi la fel de fericit. Câștigătorul „Survivor” a declarat că pentru el, Crăciunul nu are nicio semnificație și că este o zi obișnuită. Acesta a decis că dacă el nu se bucură de această sărbătoare, măcar să aducă fericirea pe chipul altora. Protejatul lui Alex Velea a mers încărcat de cadouri la un centru de copii și a povestit cu emoție în glas acest episod.
„Nu obișnuiesc să-l sărbătoresc Crăciunul pentru că nu am avut cu cine. Mereu am fost de Crăciun și de Revelion singur. Eu aș vrea să avem spectacole de Revelion, dar este situația asta cu pandemia.”, a spus Zanni pentru wowbiz.ro
„De acest Crăciun, am ales sa mă duc la un centru de copii, să fac niște cadouri. Eu nu cred că sunt un model, cred doar că sunt o excepție. Cum am zis, eu am combinat viața. Nu recomand niciunui copil să facă ceea ce am făcut. Eu am fost o excepție și mi-a mers așa cum am simțit eu.”, a mai declarat fostul câștigător al emisiunii ”Survivor”.