Motivul pentru care Vlad Gherman încă locuiește cu chirie. Ce spune Oana Moșneagu despre alegerile iubitului ei
Vlad Gherman și Oana Moșneagu trăiesc una dintre cele mai frumoase perioade din viața lor. Cei doi se iubesc de aproape doi ani, iar în tot acest timp, relația lor a evoluat extrem de frumos. Cuplul rezonează pe toate planurile și este inutil să mai precizăm că par făcuți unul pentru celălalt.
În urmă cu ceva timp, atunci când anunța despărțirea de Cristina Ciobănașu, lumea lui Vlad Gherman părea că se prăbușește. Actorul venea dintr-o relație de 9 ani în care și-a pus sufletul pe tavă și a investit multe sentimente. Deși părea că nimic nu-l mai poate anima, atunci a apărut Oana Moșneagu în viața lui.
Cei doi se cunoașteau de foarte mult timp și au jucat în serialele produse la Antena 1 de Ruxandra Ion. Într-o zi, cei doi au decis să depășeașcă limita prieteniei și să încerce ceva mai mult. Nu mare le-a fost mirarea atunci când au văzut că între ei chiar există sentimente puternice.
Nu a trecut mult timp și cuplul s-a mutat împreună. Primul pas l-a făcut Vlad care a fost nevoit să plece din casa în care locuia cu Criss. Apoi, după ce s-au liniștit apele, și-a chemat actuala iubită să locuiască împreună. Oana nu a fost deloc deranjată de faptul că Vlad nu are o proprietate pe numele lui. Cu atât mai puțin cu cât are un motiv pentru asta.

Vlad Gherman investește în propria persoană
Până acum, actorul din „Lia” nu și-a cumpărat nimic al lui pentru că nu simte nevoia. Deși a avut mereu bani și are în continuare, nu crede că o casă l-ar împlini. În schimb, a ales să investească în călători. Astfel, și-a creat unele dintre cele mai frumoase amintiri care vor dura toată viața. Și nu are de gând să se oprească aici. Din câte au observat fanii lui pe Instagram, acesta alege numai destinații interesante.
„Am călătorit foarte mult, am văzut o grămadă de locuri și nu regret nicio secundă. Sincer, pentru mine ăsta e principalul scop, să vizitez cât mai mult. Cu asta te duci, când ne-om duce, cu asta rămâi. Amintirile și momentele frumoase petrecute cu prietenii, cu familia, asta contează enorm. Pot să zic că am investit în mine, în direcția asta.
Dar acum că mă gândesc, stau în chirie, e OK, viața e frumoasă. Nu e că nu aș putea să îmi cumpăr ceva, dar eu mă gândesc în felul următor, în afară că știm foarte bine prețurile au explodat, deci nu prea îți vine să te atingi de niciun apartament. Noi avem mentalitatea asta și știu că și ai mei insistă «când îți iei ceva, să ai tu bunul tău, că dai banii pe chirie?!».
Înțeleg, eu nu spun «mamă, ce mentalitate învechită», nu e vorba despre asta, dar dacă stai să te gândești ai niște bani, îți permiți să stai în chirie. Am siguranța că nu o să mă dea nimeni afară momentan. Prefer să am niște bani puși deoparte și nu mi se pare că dau banii pe prostii. Dau banii pe ce-mi place mie!”, a declarat Vlad Gherman, pentru cancan.ro.





