Reclamă

Theo Rose abia își mai vede capul de concerte, spectacole, campanii și alte proiecte. De când a participat la „Bravo, ai stil! Celebrities”, popularitatea ei a explodat. Dacă la început totul părea un vis, acum, artista simte nevoia unei pauze.

Theo Rose este idolul generației actuale. Artista este una dintre cele mai puternice voci existente, la momentul actual, pe piața muzicală. În ultima perioadă, Theo a atras proiectele de succes ca un magnet, iar acesta a fost abia începutul. Vedetei nu i-a fost deloc ușor să se împartă în zeci de responsabilități și, tocmai de aceea, a decis să facă o serie de schimbări în viața ei.

Pentru început, Theo Rose a devenit mult mai selectivă atunci când spune „da” unui spectacol sau concert. Anul trecut, artista a recunoscut că nu a refuzat nicio propunere și a cântat peste tot pe unde a fost solicitată. De data asta, vedeta a schimbat placa. Theo își alege anumite concerte și face în așa fel încât să aibă timp și pentru ea.

Motivul pentru care Theo Rose a mai rărit din cântări. A fost singura soluție pentru artistă
Facebook

Theo Rose trăiește într-un „haos organizat”

Majoritatea sacrificiilor pe care le-a făcut în ultima perioadă au fost pentru serialul „Clanul”. Vedeta petrece mult timp pe platourile de filmare, ceea ce înseamnă că i s-a redus considerabil timpul pentru cântări. Pe lângă mult așteptatul serial de la PRO TV, Theo Rose mai are în desfășurare un proiect uriaș.

Artista împarte scaunul de jurat cu Smiley la „Vocea României”. Theo Rose chiar nu a avut cum să refuze o asemenea propunere, mai ales că era pe lista ei de dorințe. Deși o epuizează foarte mult programul încărcat, vedeta nu are de gând să renunțe la niciun angajament pe care și l-a luat.

Dovada supremă a faptului că artistei îi merge mai bine ca niciodată este faptul că și pe plan personal este fericită și liniștită. Theo a încheiat relația cu Alex Leonte, iar acum se iubește cu Anghel Damian. Aceasta este regizorul serialului în care joacă artista și nu este exclus ca flacăra iubirii să se fi aprins pe platourile de filmare.

@video.clipuri1 #theorose #interviu #foryou #fy #videoclipuri1 #bucuresti #2022 ♬ original sound – videoclipuri1


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro