Aportul de fructe pe care trebuie să îl aduci zilnic în organismul tău este extrem de important. De altfel, în goana după a obține un corp ideal, numeroase persoane aleg să consume fructele ca pe o masă. Mai mult, acestea sunt deseori transformate în smothie-uri de fructe care înlocuiesc mesele și care par o adevărată porție de sănătate. Ei bine, nu este chiar așa.
Cum ar trebui să consumi fructele în mod corect
Fructele ar trebui să facă parte zilnic din meniul complet pe care îl consumăm. Acestea ar trebui abordate precum o gustare, nicidecum ca un fel de bază. Astfel, „reinterpretarea” consumului acestora în smothie-uri nu este o variantă agreată de toată lumea.
De altfel, nici unii dintre specialiștii în nutriție nu recomandă consumul fructelor sub o astfel de formă. Explicația lor este una simplă, dacă analizăm bananele, drept exemplu. În mediul online, circulă explicația în acest sens, dată de unul dintre renumiții actori de comedie din America,Joey „Coco” Diaz. Acesta susține că o banană consumată în smothie-uri are 8 puncte. În timp ce banana consumată ca atare, are 0 puncte. Asta pentru că, susține Joey, saliva are proprietatea de a descompune fructul și a-l elimina prin digestie nu înainte ca organismul să asimileze din el vitaminele, mineralele.
Americanii au adoptat sistemul „PointPlus” de măsurare al nutrienților carr ajung în corp prin alimentație. A fost eliminată astfel ideologia caloriilor și implicit numărarea lor.
Digestia este îngreunată
Oricât de greu de crezut ar părea, bananele consumate ca atare vor favoriza digestia. În ceea ce privește consumul lor sub formă de smoothie, digestia va fi una mult mai lentă.
Este important însă să pui accent pe ideea că fructele au un conținut bogat de fructoză, dar și glucoză. Consumate în cantități mari, acestea pot avea și efecte negative asupra sănătății. Apariția diabetului, a kilogramelor în plus, a celulitei, sunt doar câteva dintre ele.