Smiley și Marius Moga sunt unii dintre cei mai cunoscuți artiști de la noi din țară. Ambii și-au început cariera prin anii 2000 și au scos, la vremea respectivă, hit după hit. Dacă înainte cei doi soliști se înțelegeau de minune și erau de nedespărțit, între timp lucrurile s-au mai schimbat. Smiley și Marius Moga au hotărât să nu mai colaboreze. Recent, iubitul Ginei Pistol a dezvăluit motivul rupturii profesionale dintre ei.
De ce nu mai colaborează Smiley cu Marius Moga
Invitat în cadrul unui podcast, Smiley a oferit detalii despre începuturile carierei sale. Interpretul a povestit că Marius Moga a fost cel care l-a ajutat în perioada de debut, iar în urmă cu mai bine de 20 de ani, scoteau hituri după hituri. Din nefericire, anii au trecut, relația dintre ei răcindu-se tot mai mult.
Fostul component al trupei Simplu a explicat motivele pentru care au decis să rupă legătura pe plan profesional. Cu toate acestea, cei doi au mai colaborat la diverse proiecte tv. Smiley a recunoscut că, la vremea respectivă, ambii aveau anumite orgolii.
„Moga a fost un tip foarte important în viața mea atunci când am început să lucrez cu Simplu, pentru că el a fost primul compozitor cu care am lucrat și care, cumva, mi-a dat șansa să lucrez în studio și să aflu mai multe decât știam în momentul ăla, dar noi, cumva, vedem muzica foarte diferit și de aici ne-am cam separat noi cumva.
Noi ne-am separat și într-un moment în care eram foarte tineri și, ca toți tinerii, eram ambițioși amândoi, egoiști amândoi și foarte orgolioși! Eu nu mai sunt atât de orgolios, nu simt că mai am de demonstrat ceva, pentru mine nu mai e, de foarte mult timp, o chestie de competiție, sunt mult mai liber, mult mai înțelept!”, a dezvăluit Smiley în podcastul găzduit de Horia Brenciu.
Ce tarif percepe Smiley la un eveniment privat
Iubitul Ginei Pistol are un tarif destul de mare, fiind un artist foarte bine cotat din acest punct de vedere. Cine și-l dorește pe Smiley la evenimentul său va scoate din buzunar 12.000 de euro pentru o oră pe spectacol. Acesta se bucură de un real succes și pe YouTube, unde melodiile sale ajung să aibă milioane de vizualizări. Pe lângă aceste sume, artistul are și contracte de imagine plătite pe rețelele de socializare.