Reclamă

Prințul Paul Lambrino, pe numele de România Paul-Philippe, a fost prins la Paris, după cum a anunțat ministrul de Interne Lucian Bode. El a fost dat în urmărire pe 18 decembrie 2020, după ce fusese condamnat la 3 ani şi patru luni de închisoare în dosarul Ferma Băneasa. 

De ce Prințul Paul nu a avut o relație apropiată cu Regele Mihai I

., Hélène Henriette Naravitzine. Prințul Paul-Philippe a fost mereu pe lista neagră a Familiei Regale și nu i-a fost niciodată recunoscută apartenenţa ori titulatura. Dar care este motivul pentru care Regele Mihai nu a dorit să audă de el?

Ani la rând, Paul s-a judecat cu Regele Mihai I pentru a fi recunoscut drept urmaş legitim al Regelui Carol al II-lea. Într-un interviu dat în urmă cu ani buni, Regele Mihai a vorbit deschis despre motivul pentru care nu a vrut niciodată să-l recunoască pe Paul Lambrino şi pe tatăl său ca făcând parte din familia regală.

Ce s-a întâmplat între familiile lor

Dacă ei ar fost oameni simpli, liniştiţi, de ce nu? Eu consider, însă, că s-au comportat rău. După moartea tatălui meu, ei au solicitat printr-un tribunal francez dreptul a purta numele nostru, drept care le-a fost recunoscut. Or, nici un tribunal străin nu poate să îşi aroge astfel de prerogative, care aparţin în exclusivitate Ministerului Regal. Membrii familiei Lambrino nu s-au oprit aici, adăugându-şi la numele lor titlul de principi ai României, ceea ce este culmea.

Nu devii prinţ sau prinţesă a României, te naşti sau nu aşa. Aşa ceva nu se poate face oricum. Susţin în continuare că persoana care astăzi se prezintă sub numele prinţul Paul de Hohenzollern-România nu este decât… domnul Lambrino. După părerea mea, el nu constituie o ameninţare serioasă. Atât timp cât ne lasă în pace, vom proceda la fel în ceea ce îl priveşte”, spunea în urmă cu mai mulţi ani, Regele Mihai.


Reclamă

Share.

Alina Anghel, jurnalist cu peste 8 ani de experiență. Vine în echipa substantial.ro pentru a vă pune la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lumea mondenă și nu numai. Evenimentele la care a participat au ajutat-o să cunoască o mulțime de personaje din lumea showbizului și este gata să dea ora exactă atunci când vine vorba de știri de calitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro