Prințul Paul Lambrino, pe numele de România Paul-Philippe, a fost prins la Paris, după cum a anunțat ministrul de Interne Lucian Bode. El a fost dat în urmărire pe 18 decembrie 2020, după ce fusese condamnat la 3 ani şi patru luni de închisoare în dosarul Ferma Băneasa.
De ce Prințul Paul nu a avut o relație apropiată cu Regele Mihai I
., Hélène Henriette Naravitzine. Prințul Paul-Philippe a fost mereu pe lista neagră a Familiei Regale și nu i-a fost niciodată recunoscută apartenenţa ori titulatura. Dar care este motivul pentru care Regele Mihai nu a dorit să audă de el?
Ani la rând, Paul s-a judecat cu Regele Mihai I pentru a fi recunoscut drept urmaş legitim al Regelui Carol al II-lea. Într-un interviu dat în urmă cu ani buni, Regele Mihai a vorbit deschis despre motivul pentru care nu a vrut niciodată să-l recunoască pe Paul Lambrino şi pe tatăl său ca făcând parte din familia regală.
Ce s-a întâmplat între familiile lor
„Dacă ei ar fost oameni simpli, liniştiţi, de ce nu? Eu consider, însă, că s-au comportat rău. După moartea tatălui meu, ei au solicitat printr-un tribunal francez dreptul a purta numele nostru, drept care le-a fost recunoscut. Or, nici un tribunal străin nu poate să îşi aroge astfel de prerogative, care aparţin în exclusivitate Ministerului Regal. Membrii familiei Lambrino nu s-au oprit aici, adăugându-şi la numele lor titlul de principi ai României, ceea ce este culmea.
Nu devii prinţ sau prinţesă a României, te naşti sau nu aşa. Aşa ceva nu se poate face oricum. Susţin în continuare că persoana care astăzi se prezintă sub numele prinţul Paul de Hohenzollern-România nu este decât… domnul Lambrino. După părerea mea, el nu constituie o ameninţare serioasă. Atât timp cât ne lasă în pace, vom proceda la fel în ceea ce îl priveşte”, spunea în urmă cu mai mulţi ani, Regele Mihai.