Otilia se numără printre puținii artiști autohtoni care au descoperit succesul peste hotare. De când a lansat „Bilionera”, Otilia a cântat mai mult în afară. Concertele îi vin pe bandă rulantă, iar artista de abia mai are timp să respire între spectacole.

Otilia s-a întors în țară de luni bune și se pregătește să dea lovitura în muzică. Între timp, aceasta trebuie să își pună ordine în gânduri, dar și în viață. Momentan, aceasta este ocupată cu procesul în care este implicat impresarul ei de la care vrea să își recupereze banii. Ani la rând, artista nu a primit niciun leu din drepturile de autor.

„Bilionera” a fost și este una dintre cele mai de succes piese lansate de un artist român. Acea a fost și prima piesă pe care a lansat-o Otilia și se pare că i-a purtat noroc. Norocul nu s-a transmis și pe plan financiar, se pare. Vedeta susține că impresarul ei nu ar fi remunerat-o așa cum a trebuit, mai ales că hitul a generat câteva sute de mii de euro.

Motivul pentru care Otilia nu ar cânta niciodată manele. „Mai bine aș... ”
Facebook

Otilia s-a despărțit de iubitul ei din cauza religiei

Acum, Ionuț, impresarul artistei vrea să îi ia acesteia și numele de scenă. Mai exact, bărbatul susține că „Bilionera” este un apelativ care îi aparține. Cei care stau geană pe conturile sociale ale artistei, sigur au observat că, de ceva timp, aceasta poate fi găsită doar cu numele Otilia.

În prezent, Otilia se bucură de concertele pe care le are, care nu sunt deloc puține. Aceasta este foarte des solicitată în afară, acolo unde are milioane de fani. Deși nu mai are succesul de dinainte, artista speră ca lucrurile să revină la normal cât mai repede.

Ba mai mult, vedeta preferă să aștepte succesul fulminant, decât să facă orice pentru el. Spre exemplu, aceasta nu s-ar vedea niciodată cântând manele. Artista este foarte vehementă când spune asta și recunoaște că mai bine ar da cu mătură decât să abordeze acel stil muzical.

 

@video.clipuri1 #otiliabilionera #fy #2022 #foryou #videoclipuri1 #bucuresti ♬ original sound – videoclipuri1