Mihai Bendeac se numără printre norocoșii care au avut șansa să debuteze pe micul ecran.

Actorul a pus în scenă proiecte ambițioase, iar „În puii mei” a fost doar unul dintre ele. Din păcate, deși era pe val mai mult ca niciodată, Mihai Bendeac a decis să pună stop filmărilor.

Mihai Bendeac este cunoscut ca fiind un tip imprevizibil.Actorul își schimbă destul de des stările, iar cei care lucrează cu el știu asta foarte bine. De-a lungul carierei sale, Bendeac și-a pus amprenta asupra multor proiecte care au prins formidabil la public. Unul dintre cele mai bun exemple în acest sens este chiar „În puii mei”.

„În puii mei” s-a numărat printre primele satire validate de către public și transmise la TV. Ani la rând, Mihai Bendeac și colegii lui au distrat o țară întreagă. Deși părea genul de scenariu care s-ar putea întinde pe parcursul a mii de episoade, la un moment dat, actorul a pus „stop”. Abia acum, Bendeac a spus lucrurilor pe nume și a motivat alegerea de a opri unul dintre cele mai bune proiecte ale sale.

„Pentru că avea succes. Atunci trebuia să-l opresc. Nu-mi pare rău că l-am oprit atunci. Doamne Ferește! În niciun caz!”

Motivul pentru care Mihai Bendeac a oprit „În puii mei”. Proiectul se bucura de un succes imens
Social media

Mihai Bendeac a încheiat colaborarea cu Antena 1

După acest moment, Mihai Bendeac nu a dus lipsă de proiecte. Pe lângă piesele de teatru, acesta a rămas tot în sânul celor de la Antena 1, acolo unde a avut mai multe roluri. Pe lângă rolul de jurat la „iUmor”, Mihai și-a pus în practică, din nou, abilitățile de scenarist. Așa a luat naștere un nou proiect de anvergură și anume, „Băieți de oraș”.

Dar cum nimic nu durează la nesfârșit, anul acesta, Mihai a încheiat colaborarea cu cei de la Antena 1. Actorul a părăsit masa juraților de la „iUmor” fără să privească în urmă și se pare că a fost deja înlocuit. Fanii emisiunii cred că nimic nu mai este la fel fără Bendeac și deja îl vor înapoi.