De aproape o săptămână, Ioana Maria Moldovan nu mai prezintă jurnalul de știri Focus de la ora 23.00, de la Prima TV. Într-un interviu pentru Click.ro, prezentatoarea tv a povestit ce s-a întâmplat cu ea. 

Ioana Maria Moldovan nu mai prezintă știrile la Prima TV

Ioana Maria Moldovan a dispărut de pe micile ecrane, iar mulți s-au întrebat ce s-a întâmplat, de fapt, cu ea. Vedeta tv a făcut recent lumină și a declarat că nu este în vacanță, ci se confruntă cu anumite probleme de sănătate. Ioana Maria Moldovan are laringită, afecțiune care i-a afectat complet vocea.

„Lipsesc motivat de câteva zile de la jurnalul de știri Focus de la ora 23.00. Mai pe scurt: nu am voce… voce extrem de importantă în meseria de prezentator. Mai pe larg însă, povestea este cam așa: exact pe 13 ianuarie, când minunea mea, Andrei-Ioan, a împlinit 4 ani, eu am rămas fără glas. A fost o aniversare pe care n-am s-o uit cu siguranță niciodată!

Am simțit încă de dimineață că nu am glas, dar am miros, am gust, n-am temperatură, am două teste pentru COVID negative, deci sincer nu mi-am făcut multe griji. Însă spre seară, când n-am mai putut scoate un sunet, m-am cam panicat. Eram perfectă, dar fără voce. Evident că am apelat la specialiști, n-am luat după capul meu nimic. Verdictul: laringită, una urâtă! Tratament: medicamente, vitamine, siropuri și repaus vocal total. Asta cu repausul e ceva foarte greu pentru un om care vorbește mult”, a declarat Ioana Maria Moldovan pentru Click!

foto: Facebook

Când se va întoarce la tv

Prezentatoarea tv a explicat că doctorii i-au recomandat să stea o perioadă acasă, fără să vorbească. În plus, ea s-ar putea întoarce săptămâna viitoare pe micile ecrane.

Medicii vor să mai stau o perioadă pe silence (n.r. tăcere). Dar tot împreună am căzut la o înțelegere, asta pentru că tratamentele își fac efectul și am început să prind ușor glas, să mă întorc săptămâna viitoare, cu o condiție însă… vorbesc doar la jurnal, fix o oră de la 23:00 la 00:00. În 19 ani de presă nu mi s-a întâmplat așa ceva niciodată. E o lecție importantă și foarte grea pe care am primit-o de la viață, care mi-a arătat din nou că totul se poate schimba într-o secundă”, a mai adăugat aceasta.