Europenii circulă mai mult cu avionul în călătoriile în afara statelor. Un studiu recent realizat la nivel european arată concluzii neașteptate. Mai exact, acesta a scos la iveală că toate călătorie cu trenul spre destinațiile de vacanță din Europa sunt de patru ori mai scumpe decât zborul cu avionul. Motivul principal al acestei diferențe ar fi măsurile care avantajează companiile aeriene low-cost.
Europenii preferă zborul cu avionul și nu călătoriile cu trenul
Studiul a analizat mai mult de 100 de rute între marile orașe europene. Potrivit acestuia, zborurile au fost mai ieftine pe aproximativ 70% dintre destinații. Mai mult, datele arată că prețurile călătoriilor cu trenul dinspre sau către Marea Britanie au fost de patru ori mai mari decât cele ale zborurilor.
Directorul de politici al Greenpeace UK, Dr. Doug Parr, a criticat politicile industriei transporturilor. Acestea ar taxa mai mult companiile feroviare decât pe cele aeriene.
Aviația contribuie cu aproximativ 2,5% la emisiile globale de dioxid de carbon. Călătorii nu țin însă cont de astfel de aspecte și aleg mijlocul de transport cel mai ieftin. În plus, zborul cu avionul este și mai rapid decât aceeași distanță parcursă cu trenul.
Motivul pentru care bilete de avion pot fi mai ieftine decât cele de tren
Companiile aeriene pot oferi prețuri mai mici deoarece nu plătesc taxe diferite de cele feroviare. În cazul acestora din urmă, există numeroase cotizații de achitat. Printre acestea se numără taxa de drum sau pe energie. Cumulate, toate duc spre stabilirea unor prețuri piperate în ceea ce privește biletele de călătorie.
În România, lucrurile stau diferit. Biletele de tren sunt mai accesibile decât cele de avion. De cele mai multe ori cetățenii aleg trenul pentru drumurile prin țară. Abia în ultimii ani rutele de zbor interne au început să fie mai folosite.