Reclamă

Prezentatorul competiției „Survivor România” și fosta iubită și-au spus adio înainte de nuntă. Marina și Daniel erau împreună de 7 ani de zile, iar planurile de viitor erau deja stabilite, însă cei doi s-au despărțit. Ce a declarat prezentatorul. 

Daniel Pavel a povestit în cadrul unui interviu pe care l-a acordat, ce s-a întâmplat între cei doi. La întoarcerea din competiție, prezentatorul i-a oferit un inel iubitei sale. Pentru că la vremea aceea Marina nu a putut să-l însoțească în Republica Dominicană, ea a rămas în Viena, unde și-a continuat proiectele pe care le avea.

Prezentatorul Survivor a dezvăluit motivul pentru care s-a sfârșit relația cu Marina, femeia care urma să-i devină soție

În interviul acordat, Daniel Pavel a povestit că inelul de logodnă a fost oferit pentru prima dată de ziua de naștere a fostei iubite. La întoarcerea din Republica Dominicană, emoția revederii a condus la oferirea unui nou inel. Prezentatorul a spus că a fost „o chestiune de formă”.

„Trebuie să reiau precizarea legată de faptul că, inițial, inelul fusese oferit și acceptat de iubita mea de atunci, de ziua ei, cu un an și jumătate înainte de vara trecută. După „Survivor, în emoția revederii, reală și autentică, un nou inel a fost doar o chestiune de formă, și nu de fond. Un context pe care amândoi l-am crezut posibil. Regăsirea însă nu s-a mai produs, iar timpul nu a mai avut răbdare cu noi, cum spunea Preda în „Moromeții. Orele s-au transformat în zile, iar zilele în săptămâni, pentru fiecare dintre noi, în urma alegerii făcute de ea.”, a spus Daniel Pavel, potrivit viva.ro

social media

Daniel Pavel: „Suferință a fost”

Prezentatorul a vorbit despre suferință. A trăit-o, și a spus despre ea că este o lecție, chiar dacă pe moment este greu de suportat. În relația cu Marina a trăit foarte multe, la un mod intens. Daniel a mai spus că totul a devenit trecut, iar toate amintirile au fost însoțite de uitare.

„Suferință a fost, însă ce a mai fost și este încă este convingerea mea că tot ceea ce simțim, dacă suntem sinceri cu noi înșine, trebuie să stea sub semnul dreptului divin la iubire și la o viață bine trăită, în acord cu menirea noastră pe acest Pământ. Sunt convins că mulți dintre cei care ne citesc acum înțeleg foarte bine ce spun și că ce pare cumplit de suportat la un moment dat este, de fapt, o lecție din care te ridici mult mai puternic. Am trăit cu fosta parteneră atât de mult și de multe, intens, un întreg univers propriu de cuplu. Dar toate au devenit trecut, însoțite de uitarea vindecătoare aferentă.„, a mai spus prezentatorul, potrivit sursei citate.


Reclamă

Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro