Actrița a fost invitată în cadrul emisiunii „Ego Life” prezentată de către Dana Săvuică unde a vorbit despre câteva aspecte din viața sa personală. Cristina Cioran și iubitul ei trăiesc o frumoasă poveste de iubire de aproape doi ani și au împreună o fetiță. Deși partenerul Cristinei de viață a cerut-o în căsătorie de mai multe ori, vedeta a dezvăluit că nu își dorește să facă acest pas, dar nici nu i-a refuzat propunerile iubitului ei.

Cristina Cioran a trecut prin momente extrem de dificile după ce a născut-o pe fiica ei, Ema, care pe 18 iulie va împlini frumoasa vârstă de un anișor. Fetița a fost născută prematur, iar riscurile apariției unor complicații erau extrem de mari.

Însă, din fericire, fiica Cristinei Cioran a demonstrat că este cu adevărat o luptătoare. Reușind, să treacă peste perioada critică, iar acum micuța le umple inimile de fericire părinților ei.

Citește și:

Descoperă importanța și protecția mărcii înregistrate

Cum Scădem Rapid Colesterolul – Cel Mai Mare Dusman al Sănătății Românului

Bana Vanga, previziuni sumbre pentru 2024! Dezastrele cu care ne-am putea confrunta în noul an

De ce nu mai vrea Cristina Cioran să se căsătorească

Deși de când micuța Ema a venit pe lume, viața lor s-a schimbat radical, Cristina Cioran a dezvăluit că ea și iubitul ei au adus de multe ori în discuție subiectul căsătoriei. Vedeta recunoaște că se simte mult mai bine în relație fără a fi legată printr-un document de partener.

„Dacă până acum eram întrebată: Doamne, Cristina, când te căsătorești, când faci și tu copii? Acum că am făcut copil mă întreabă când mă mărit. Dom-le, se mai pune problema?

Sursa: Social Media

Copilul în certificatul de naștere poartă numele tatălui. (…) suntem în 2022, de ce ai nevoie de un document care în momentul de față nu-ți mai folosește la mare lucru. Este această prejudecată de ce: pentru că în trecut trebuia să te căsătorești ca să îți dea statul o casă, ca să reușești să îți iei un serviciu nu știu cum.”, a spus Cristina.

Actrița mărturisește că un copil reușește să lege o legătură puternică, pe viață, între cei doi părinți, indiferent dacă între cei doi există o căsătorie sau nu.

„Oricum un copil te leagă pe viață. Că ești, că nu ești căsătorit, copilul te leagă într-un fel. Dacă doi oameni nu se mai iubesc de ce trebuie să stea împreună?

De ce trebuie să îi țină un act? De ce trebuie să ceară cuiva voie, unui judecător, unui notar? Nu trebuie să ceară voie nimănui.”, a mărturisit Cristina Cioran.

Cristina Cioran, cerută în căsătorie de mai multe ori de către partenerul ei de viață

Dar cu toate acestea, iubitul actriței, care este cu 7 ani mai mic decât ea, și-ar dori să își ducă iubita în fața altarului. Conform Cristinei, acesta a cerut-o de soție până acum de peste 15 ori, dar vedeta nu s-a abătut de la principiile ei de viață. Dar nici nu i-a refuzat vreuna dintre propuneri.