Motivul pentru care Cătălin Bordea nu vrea să aibă copii. Comediantul nici nu vrea să audă de așa ceva!
Cătălin Bordea a fost una dintre cele mai plăcute surprinze de pe „Drumul Aurului”. Comediantul a acceptat să iasă din zona lui de confort și a pornit în aventura „America Express” alături de cel mai bun prieten al lui, Nelu Cortea. Însă, cea care l-a susținut cel mai mult în acest demers a fost soția lui, Livia.
Cătălin Bordea este unul dintre cei mai apreciați comediați de la noi. Lui Bordea nu îi merge bine doar pe plan profesional, ci și pe plan personal. De mai bine de zece ani, acesta se iubește cu Livia, frumoasa lui soție. Cei doi au o relație pe care nu o aduc deloc în lumina reflectoarelor. Livia nu este genul de persoană care să tânjească după faimpă, iar Cătălin respectă acest lucru.
Comediantul și Livia se înțeleg de minune, din toate punctele de vedere. Recent, Bordea a vorbit despre decizia lui de a nu face copii, decizie care îi este susținută și de soție. Aceasta a declarat că nu simte deloc nevoia de a avea un copil. Ba mai mult, consideră ca i-a cam trecut și timpul, pentru că, în curând, va împlini 40 de ani. Livia nu este deloc deranjată de asta, ci, din contră.

Cătălin Bordea: „Dragostea e atunci când nu mai contezi tu”
Cei doi pun mai mult accent pe înțelegerea dintre ei decât pe familia tradițională. Oricât de mult le-ar plăcea copiii, s-au obișnuit nu ideea că nu vor să respecte tiparelele impuse de societate. Cătălin Bordea nu exclude, însă, posibilitatea de a adopta un copil în viitor. Deși este un proces destul de complicat la noi în țară, crede că aceasta ar fi cea mai bună variantă pentru el și soția lui.
„Nu, mulțumesc. Bă nu cred. Nu cred pentru că nu sunt genul de părinte. Nu ai cum să știi până nu ești. Înțeleg teoriile. Dar noi, noi doi nu suntem genul care să facem asta. Când? Deja vine 40, se duce 45.”
Între timp, Cătălin Bordea vrea să facă tot posibilul să trăiască experiențe unice. Una dintre ele a fost deja bifată și anume, „America Express”.





