Reclamă

De mai bine de două săptămâni, viața lui Theo Rose s-a schimbat radical. Vedeta a devenit mămică pentru prima dată, iar acest rol o solicită din toate punctele de vedere. Însă, nu același lucru se poate spune și despre partenerul ei, care pare că are același program ca și până acum.

Vestea că Theo Rose va deveni mămică i-a luat prin surprindere pe toți. La scurt timp după ce și-a asumat relația cu Anghel Damian, artista a anunțat că este și însărcinată. Relația celor doi a parcurs destul de repede anumiți pași, iar acum, vedeta este mămică.

Sasha Ioan a fost așteptat cu sufletul la gură de către Theo și Anghel și nu numai. Părinții artistei, proaspeții bunici ai lui Sasha nu mai pot de dragul nepoțelului lor. Tocmai de acea, în această perioadă, Theo Rose a dat viața de Capitală pe cea de la Izvoarele, acolo unde este împreună cu fiul ei.

Motivul pentru care Anghel Damian nu stă acasă cu Sasha Ioan. Theo Rose, mămică cu normă întreagă
Social media

Iubitul lui Theo Rose, ocupat cu serialul „Clanul”

Deși spunea că va fi la fel de activă pe social media și pe plan muzical, ei bine, artista a aflat că lucrurile nu stau chiar așa. Sasha Ioan are nevoie în permanență de ea, așa că artista se conformează. Micuțul este extrem de atașat de mama lui, iar vedeta abia dacă se poate despărți de el.

În timp ce Theo Rose este „legată” de cel mic, Anghel Damian are grijă să nu neglijeze deloc planul profesional. Regizorul are multe proiecte în desfășurare, printre care și noul sezon „Clanul”. Și, pentru că este regizor principal, multe dintre detalii trebuie să le discute față în față cu echipa lui.

Theo Rose pare să nu fie deranjată deloc de asta, ba din contră. Artista susține că a discutat acest aspect cu Anghel și că vor face cu rândul. Când va termina el treaba la „Clanul”, își va lua în primire rolul de tată.

„Anghel este și el fericit. Așa cum ne-am organizat cu perioada asta, el încă mai are câte ceva de filmat pentru „Clanul”, sezonul 3. Ne-am organizat astfel încât, până încep eu treaba, să se elibereze el cu programul, iar apoi să petreacă el mai mult timp cu Sasha”, a spus Theo Rose la PRO TV.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro