Reclamă

Leluț Vasilescu, toboșarul trupei Compact, a murit ieri, răpus de cancer galopant. Vestea i-a luat prin surprindere pe toți, dar din păcate, artistul nu a putut învinge boala. Printre cei care și-au exprimat regretele față de pierderea lui Leluț Vasilescu s-a numărat și Paul Ciuci. Artistul a fost criticat de Adrian Tinca.  

Adrian Tinca: Ciuci îi va avea pe conștiință atât pe Leluț cât și pe Leo Iorga

Adrian Tinca se înțelegea de minune cu Leluț Vasilescu. Totuși, nu aceleași lucru îl poate spune și despre Paul Ciuci. Artistul este revoltat, după ce acesta a distribuit în mediul online un mesaj emoționant și câteva poze din tinerețe. Nemulțumirea lui Adrian Tinca are legătură cu faptul că Paul Ciuci i-a făcut mai mult rău lui Leluț Vasilescu, iar acum îl plânge.

Ba mai mult, Adrian Tinca susține că Paul Ciuci a avut intenții rele atât în privința lui Leo Leorga, dar și în ceea ce îl privește pe Leluț Vasilescu. Se pare că regretatul artist și-ar fi dorit să revină în trupă, după ce Paul Ciuci l-a dat afară. Acest lucru l-a afectat extrem de tare pe Leluț Vasilescu, susține Adrian Tinca.

 

Motivul pentru care Adrian Tinca și Paul Ciuci s-au certat, imediat după moartea lui Leluț Vasilescu. Ce au să își reproșeze cei doi artiști
Facebook

„Paul Ciuci este un tip care nu are niciun sentiment, cum să postezi un mesaj de adio, acum, așa a făcut și la decesul lui Leo Iorga. Ce face Paul cu aceste mesaje aparent emoționante sunt chestii false, eu nu mai cred în Paul Ciuci.

Iar colegul lui Ciuci l-a terfelit până în ultimul moment pe Leluț, pe Facebook. Ciuci îi va avea pe conștiință atât pe Leluț cât și pe Leo Iorga, artistul care s-a stins din viață acum trei ani. Leluț s-a măcinat foarte mult după ce a plecat forțat de lângă Ciuci, mai ales că el insistase ca Paul să revină în trupă, după ce s-a întors din America”, a declarat Adrian Tinca pentru ego.ro. 


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro