Reclamă

De ani de zile Liviu Vârciu și Anda Călin formează un cuplu. Cei doi și-au construit o familie frumoasă, au doi copii împreună și sunt cât se poate de fericiți. Iar pentru că lucrurile merg atât de bine, toată lumea așteaptă și nunta. Însă se pare că aceștia nu vor ajunge prea curând în fața altarului, iar motivul este unul surprinzător.

Nunta ce ar trebui să aibă loc între Liviu Vârciu și Anda Călin este pe buzele tuturor. Toată lumea așteaptă să îi vadă pe cei doi în ipostaza de miri, însă acest lucru nu se va întâmpla prea curând. Anda Călin a dat din casă și a vorbit despre motivele din cauza cărora anunțul cel mare întârzie să apară.

Se pare că atât Liviu Vârciu, cât și Anda Călin își doresc să se căsătorească. Însă cei doi nu o fac și asta pentru că nu se pot înțelege în privința nunții. Mai exact, Liviu Vârciu își dorește o nuntă mare, cu mulți invitați, în timp ce Anda Călin vrea un eveniment restrâns, în familie. Niciunul nu vrea să facă un compromis, așa că evenimentul este amânat constant.

„Nu este vorba că nu vreau…Nu ne punem de acord cu numărul de invitați. Eu vreau să fim doar noi și nașii, în schimb el vrea mai mult. De aceea nu ne punem de acord. Nu cred că ne-ar lega mai mult o căsătorie. Doi copii te leagă mult mai mult. Ne-am spus DA de când ne-am cunoscut.”, a declarat Anda Călin, la Antena Stars.

Motivul incredibil pentru care Liviu Vârciu și Anda Călin nu ajung în fața altarului! „Nu ne puneam de acord cu…”
Social media

Anda Călin a intrat în lumea afacerilor

Anda Călin nici nu are timp de nuntă, mai ales că recent a intrat în lumea afacerilor. Aceasta și-a deschis un salon de înfrumusețare. Partenera lui Liviu Vâriciu a făcut o investiție de 50.000 de euro și este pusă pe treabă. Își dorește să se ocupe îndeaproape de afacerea sa și speră că va reuși. Programul acesteia este foarte încărcat, însă nu dă înapoi.

„Mă duc la salon când copii sunt plecați, Anastasia la scoală și cel mic la grădiniță. Plec de la salon când trebuie să îl iau pe cel mic de la grădiniță. Ajung acasă și ziua nu s-a terminat pentru că ei mă iau de nouă. Dar cumva e frumos, greu dar frumos.  M-a susținut, m-a ajutat la început să pornesc afacerea (n.r. Liviu Vârciu). Acum momentan nu se implică pentru că el este cu filmările și cu evenimentele. Dar probabil, pe viitor o să mă ajute mai mult, pe partea de promovare.”, a mai spus Anda Călin.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro