Zahărul este unul dintre ingredientele care sunt întâlnite în majoritatea produselor alimentare pe care le cumpărăm, însă un lucru de care nu foarte mulți sunt conștienți este că este foarte nociv pentru sănătatea noastră.
Studiile din ultima vreme au demonstrat faptul că consumul de zahăr este una dintre principalele cauze ale obezității, precum și al multor boli cronice, cum ar fi diabetul de tip 2.
Iată 5 motive pentru care consumul excesiv de zahăr este dăunator sănătății tale:
Crește riscul bolilor de inimă
Alimentațiile bogate în zahăr au fost asociate cu riscul aparițiilor multe boli, printre care și cele de inimă. Consumul excesiv de zahăr are efecte negative asupra sănătății, cum ar fi: obezitatea, inflamare, nivel ridicat al trigliceridelor, al glicemiei și al presiunii sângelui, toate acestea fiind dăunătoare pentru inimă.
Zahărul poate provoca acnee
Alimentele cu un indice al glucidelor ridicat, cum ar fi băuturile carbogazoase sau dulciurile, cresc rapid nivelul insulinei din corp. Acest lucru are drept consecințe creșterea producției de sebum și inflamarea glandelor sebacee, toate acestea fiind cel mai adesea atribuite apariției acneei.
Crește riscul apariției despresiei
Atunci când consumăm zahăr, nivelul glicemiei noastre crește repede, oferindu-ne energie pentru o scurtă durată de timp. Când efectul zahărului dispare, nivelul de energie al corpului scade brusc, acest fapt având și efect asupra stării noastre de bine. Stările asociate sunt: nervozitate, oboseală, tristețe. Aceste fluctuații ale stărilor noastre emoționale, combinate cu alți factori cum ar fi stresul, ne pot aduce foarte ușor în pragul depresiei.
Obezitate
Nu este un secret că alimentele bogate în zahăr au o densitate calorică foarte mare. Consumat în exces, zahărul poate crea dependență, iar datorită numărului mare de calorii pe care îl au alimentele dulci, acest lucru poate duce la creșterea în greutate și chiar la obezitate, dacă obiceiurile noastre alimentare nu sunt ținute sub control.
Poarte accelera procesul de îmbătrânire al tenului
Ridurile sunt un semn natural al îmbătrânirii, care nu poate fi evitat. Cu toate astea, consumul de alimente procesate, bogate în zaharuri pot înrăutăți starea pielii noastre și pot accelera procesul de îmbătrânire. Deoarece corpul nu este hrănit corespunzător, pielea noastră nu va mai produce colagen, fapt ce duce la pierderea elasticității pielii.