Povestea lui Sergiu a impresionat o intreaga tara. Dintre vedete, cel mai miscat s-a arătat Cătălin Moroșanu, care s-a decis sa il si ajute pe baiat. După ce a mers în vizită la tânărul de 22 de ani, luptătorul le-a împărtășit oamenilor „lecția” pe care a învățat-o de la bărbat.

Faimosul luptător a mers acasă la el, i-a adus alimente și i-a promis acestuia că va iniția o campanie prin care să-i construiască un cămin, indurerat de locul in care familia locuia. După ce l-a cunoscut pe Sergiu, „Moartea din Carpați” a transmis tuturor oamenilor un mesaj pe cât de emoționant, pe atât de puternic.

„Opriți-vă din tot ce aveți de făcut și acordați-mi câteva secunde pentru a citi aceste rânduri. Deși nu are o casă a lui și locuiește într-o încăpere improvizată de 6 metri pătrați, Sergiu ne-a oferit o lecție de iubire și umanitate pe care niciun virus nu o poate învinge. Asta îmi dă încredere că nu suntem pierduți complet moral și că totul va fi bine, indiferent de greutățile care ne așteaptă. Va fi bine pentru el, pentru noi toți”, așa și-a început mesajul Cătălin Moroșanu, pe rețelele de socializare.

În continuare, Moroșanu a susținut că oamenii ar trebui să fie mult mai recunoscători pentru ceea ce au, să-i ajute pe ceilalți și să înțeleagă că nu banii sunt totul în viață.

„Sergiu nu are mașină sau bani de taxi, așa că a urcat pe cal pentru a ajunge la maternitatea din Iași unde soția lui a născut un băiețel. O poveste care trebuie să ne fie exemplu în aceste zile. Nu banii sunt totul în viață, iar situația dramatică prin care trece întreaga omenire ne arată asta. Cei care ne conduc trebuie să ia exemplu. Oameni buni, arătați că vă pasă de voi, de semenii voștri. Opriți-vă din a fi răi și hapsâni acum, când întreaga umanitate stă în mâinile voastre”, a continuat Moroșanu pe Facebook.

Tot el a povestit că mezinul familiei lui Sergiu a ajuns acasă și starea lui de sănătate este una foarte bună. Moroșanu susține că începând de luni va da startul demersurilor pentru ca familia tânărului să aibă o casă.

„Ca să nu vă mai țin mult. Sergiu jr a venit acasă alături de mama și e bine sănătos. De luni, vom începe demersurile pentru a putea găsi soluția ca familia formată din 2 adulți și 3 copii mici să aibă parte de o casă adevărată”, a încheiat Cătălin Moroșanu.