Lumea este plină de pedofili. Fie că vrem sau nu să acceptăm asta, ei sunt acolo, undeva, așteptându-și victimele. Acum, aceștia au liber la racolarea tinerilor prin intermediul rețelelor de socializare. Fenomenul este cu atât mai grav cu cât părinții se culcă pe o ureche și nu își mai urmăresc copiii atunci când aceștia au telefoane.
Este cazul unui individ din București. Acesta a fost reținut de oamenii legii după ce s-a descoperit că racola minore de pe internet. Bărbatul în vârstă de 45 de ani căuta victime pe rețelele de socializare, după care le ademenea cu cadouri. Ulterior, acesta le dezbrăca pe copile și le punea să îl atingă în zona intimă.
Racola fetițe de pe Tik Tok
Ștefan, căci așa îl cheamă pe individ, racola fete cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani de pe Instagram, Tik Tok și Snapchat. După ce intra în vorbă cu fetele, bărbatul le ademenea cu cadouri și le solicita să vină în apartamentele sale din București și Pitești ,pe care le închiriase. Pentru că fetele nu erau învățate de mici să nu vorbească cu străinii, ele se duceau acolo unde erau chemate. Bărbatul le punea pe fete să se dezbrace, apoi le poza în ipostaze indecente, după care le punea să îi atingă organul genital.
Bărbatului nu i-a mers mult cu această strategie. O mamă din Curtea de Argeș a observat că fiica ei primea cadouri dela un bărbat pe care îl cunoștea de pe rețelele de socializare. Aceasta a alertat poliția, iar oamenii legii au cercetat situația și au descoperit o mulțime de lucruri suspicioase la adresa de domiciliu a bărbatului.
Pedofil arestat preventiv
În data de 4 octombrie, pedofilul a fost reținut de către Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Pitești. Bărbatul se află în arest pentru următoarele 30 de zile, timp în care magistrații de la Tribunalul Argeș îi vor decide sentința.
În timpul perchezițiilor, oamenii legii au descoperit că bărbatul avea mai multe conturi de Tik Tok, Snapchat și Instagram de pe care racola minore. El apucase să racoleze deja cinci fete, care proveneau din familii monoparentale sau dezorganizate. Ștefan a folosit minorele pentru a realiza materiale pornografice, cu comportament sexual explicit.