Reclamă

Pandemia a fost o perioadă foarte prolifică pentru Monica Anghel. Vedeta și-a găsit o nouă pasiune și s-a lansat într-un domeniu total necunoscut pentru ea. Cel puțin, până acum. Artista a trecut în portofoliul proprietăților o pensiune pe care a moștenit-o și deja a început să facă bani de pe urma ei.

Monica Anghel poate spune că i-a surâs norocul. Vedeta a primit din partea unei mătuși un conac în zona Argeșului și s-a ocupat exemplar de ea. Artista a investit sume uriașe în renovarea lui și deja a început să facă profit. Conacul are turiști locali, dar și internaționali. Monica nu se aștepta să aibă un asemenea succes cu proprietatea și este mai mult decât fericită.

Pe bunica, mama mamei, o chema Elena.Acest conac l-am terminat dintr-o moştenire de la ea. Acolo am muncit fizic, mi-a făcut plăcere.

Avem un administrator care se ocupă, adică tata, și, mă rog, evident că mai promovez din când în când, că e totuși pensiunea noastră, a familiei”, declara, în urmă cu ceva timp, Monica Anghel, potrivit viva.ro.

Monica Anghel își rotunjește considerabil veniturile. Cât costă o noapte de cazare la pensiunea pe care artista a moștenit-o de la bunica ei
Monica Anghel

Monica Anghel le face concurență proprietarilor din zonă

Artista se așteaptă ca acum, odată cu ridicarea restricțiilor, turiștii să vină în număr cât mai mare și din toate colțurile lumii. Monica Anghel s-a ocupat exemplar de promovarea conacului și l-a listat pe site-urile de specialitate. Cei care vor să se cazeze la conacul din zona Argeșului, trebuie să știe că prețurile nu sunt deloc unele piperate.

Conacul are în dotare opt camere duble, fiecare dintre ele având baie proprie. Monica s-a asigurat că oferă tot confortul oaspeților, așa că în fiecare cameră se află internet, TV, dar și radio. În pachetul cazarii este inclus și micul dejun, fără a se mai adăuga vreun cost suplimentar. Astfel, pentru o singură seară în inima Argeșului, turiștii trebuie să scoată din buzunar 280 de lei.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro