Reclamă

De aproape o săptămână, în Israel este un adevărat Iad pe pământ. Gruparea Hamas a început să atace Israelul la prima oră a dimineții cu rachete și, de atunci și până în prezent, numărul victimelor crește de la o zi la alta. Din păcate, teroriștii din gruparea Hamas au început să ia ostatici și nu se uită deloc la vârsta victimelor.

Gruparea Hamas a semănat teroare în Israel de aproape o săptămână. Teroriștii au creat haos în Israel și au vărsat sânge de zile întregi. Dincolo de faptul că atacă orașul cu mii de rachete, au început să ia și ostatici. Cel mai grav este că printre persoanele luate ostatice se numără și copii.

Până acum, zeci de copii și-au pierdut viața după ce au fost răpiți din sânul familiei. Părinții își plâng zilnic micuții, însă, realitatea tristă este că nu se mai poate face nimic pentru salvarea lor.

Ajunși la capătul puterilor și disperați de durere, părinților nu le-a rămas decât să spere că astfel de cruzimi vor înceta înainte să fie prea târziu. Durerea celor care au rămas fără copii nu poate fi descrisă în cuvinte, iar uneori, simpla lor privire spune totul.

Momentul sfâșietor în care un tată află că fiica lui de opt ani a fost ucisă de gruparea Hamas. „A fost cea mai bună variantă care i se putea întâmpla”

Gruparea Hamas nu iartă pe nimeni

De câteva zile, o filmare cu un tată îndurerat, plângându-și fiica de opt ani a rupt inimile tuturor celor din online. Bărbatul a discutat cu cei de la Daily Mail și le-a spus cum se simte după ce a aflat că fiica lui a murit în mâinile teroriștilor.

Micuța avea opt ani, iar fiind dată situația actuală, tatălui ei nu i-a rămas decât să se bucure că aceasta a murit și că nu a fost supusă chinurilor. Nu există nimic mai tragic decât acest peisaj și aceste declarații, mai ales că vin din gura unui tată care a rămas fără fiica lui de pe o zi pe alta, fără ca micuța să aibă vreo vină.

„Au spus că au găsit-o pe Emily și că este moartă. În acel moment am spus DA! Aceasta a fost cea mai bună știre dintr toate posibilitățile pe care știam că le are. Fie era moartă, fie era în Gaza. Iar dacă știi ce se întâmplă în Gaza, îți dai seama că este mult mai rău decât să fii mort. Nu au apă, nu au mâncare, trăiești în teroare în fiecare minut, în fiecare oră.”

@dailymail The heartbreaking moment a father finds out his 8-year-old daughter has been killed by Hamas, and says he’d rather her be killed than taken hostage 💔 #fyp #gaza #hamas #palestine #israel #jerusalem #tragedy #heartbreaking ♬ original sound – Daily Mail


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro