Reclamă

În urmă cu două zile, Raisa, o fetiță de 13 ani din București a decedat în urma unui accident rutier produs de un polițist. Părinții își vor conduce copilul oe ultimul drum la aceeași oră la care a trecut în neființă.

Familia minorei este nevoită să își înmormânteze fetița și sunt profund șocați. Părinții nu și-au mai revenit după ce medicii din salvare le-au dat verdictul final. Conform rezultatelor de la autopsie, aceasta nu a avut șanse la viață. Raisa se lovise puternic la cap iar picioarele și bazinul i-au fost rupte din cauza impactului.

Cum au reacționat părinții ei atunci când au fost anunțați că a decedat

Fetița a fost mutată în ambulanță cât de repede s-a putut. Medicii au efectuat mai multe manevre de resuscitare pentru a-i salva viața, însă a fost în zadar. Părinții micuței așteptau cu sufletul la gură lângă mașina de salvare, însă anunțarea decesului le-a tăiat respirația. Tatăl Raisei nu s-a putut stăpâni și a dat cu telefonul de pământ în fața polițiștilor. Vestea sfășietoare a lovit-o și pe mama ei, care a început să plângă apoi.

 „A murit! Aoleeu, copilaşul meu bun. Raisa mea bună”, a izbucnit în lacrimi tatăl ei.

Martorii cer dreptate familiei și acuză poliția că au vrut să îl acopere pe vinovat. Agentul ar fi sunat întâi la colegii săi de la poliție și abia după la ambulanță.

Dacă furi o pâine, la puşcărie, dacă ţi-a omorât copii nu-ţi face nimica! HUO!”, spune un martor.

Momente înfiorătoare pentru părinții Raisei, minora accidentată mortal de un polițist. Cum a reacționat tatăl ei, atunci când a fost anunțat că a decedat
Social Media

Ce spune avocatul familiei Raisei despre ancheta în curs

Adrian Cuculis, avocatul familiei Raisei, fetița ucisă pe trecerea de pietoni, a vorbit despre stadiul anchetei și spune că mai mulți polițiști vor fi audiați, în acest dosar,

„Ancheta se desfășoară pe repede înainte, pentru că s-au făcut mai multe audieri. Eu am participat aseară la prima audiere – a fost audiată acea doamnă care lucra la magazinul din colț și de fapt informațiile că a fost mutată cu bocancul s-au transformat din informații de presă în probe în dosar”, a spus el, potrivit sursei amintite mai sus.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Educației din cadrul Universității din București. Și-a făcut debutul în presă la Substanțial.ro și este determinată să ajungă departe în acest domeniu. De mică este pasionată de scris și este curioasă de tot ce se întâmplă în lumea mondenă. Are o personalitate puternică și este mereu gata de o nouă aventură, iar visul ei este să se facă remarcată în presă. Alexandra este gata să vă pună la curent cu tot ce mișcă printre vedete!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro