Simona Halep a bifat și aseară o victorie după ce a reușit să o învingă pe Kirsten Flipkens. Sportiva româncă a susținut un meci admirabil, care i-a adus laudele fanilor din tribune, dar și din mediul online. La finalul competiției, Simona a avut parte de un moment total neașteptat.
S-a emoționat alături de adversara ei
Kirsten Flipkens are 36 de ani și o experiență notabilă în tenis. Sportiva are o tactică bună pe teren, însă cu toate acestea nu a reușit să o învingă pe Simona Halep. Astfel, după o competiție acerbă, românca noastră a fost câștigătoare. Reacția adversarei acesteia a fost una total neașteptată pentru fanii tenisului, dar și pentru echipa cu care aceasta colaborează. Kirsten a izbucnit în lacrimi și s-a întins pe terenul de tenis. Simona Halep nu a stat deloc pe gânduri și a îmbrățișat-o timp îndelungat pe partenera de joc. Scenele au reușit să-i emoționeze și pe toți cei prezenți în cadrul complexului de la Wimbledon.
Deși nu a reușit să o învingă pe Simona, belgianca a fost aplaudată de toți cei prezenți în tribune. În semn de respect pentru tenis, Kirsten s-a aplecat și a sărutat gazonul.
Kirsten se retrage
Sportiva din Belgia avut ocazia să joace un meci alături de Simona înainte de a se retrage din tenis. Aceasta a mărturisit că a fost copleșită emoții, iar acest lucru a determinat-o să aibă o astfel de reacție. Simona a continuat să își încurajeze adversara chiar și după interviul de final acordat de aceasta. Mai mult, Halep a făcut un gest extraordinar la încheierea evenimentului. Românca a așteptat-o pe Kirsten pentru a ieși împreună de pe teren.
Nu este prima dată când Simona, numărul 1 mondial la tenis face gesturi de acest gen, pline de spirit de echipă. Sportiva a dovedit de fiecare dată un fair play exemplar.